LIFESTYLE 1 octombrie 2015

Societatea Română de Pneumologie cere interzicerea fumatului în spațiile publice închise

de Agerpres | 653 vizualizări

Societatea Română de Pneumologie solicită adoptarea unor prevederi legislative prin care fumatul să fie interzis în spațiile publice închise, la locul de muncă, în parcuri, pe plaje, precum și în locurile de joacă pentru copii și în spațiile în care se practică sportul, a declarat joi președintele Societății Române de Pneumologie, prof. dr. Florin Mihălțan.

El a anunțat, într-o conferință de presă, că Societatea Română de Pneumologie cere ca prin adoptarea unui proiect de lege privind modificarea Legii antifumat punctele de comercializare a țigărilor să fie la cel puțin 200 de metri de școli și licee.

„Inițiativa legislativă începe să împlinească un an, aparține unor de­putați”, a menționat Florin Mihălțan, care a afirmat că în condițiile în care în România peste 73% dintre adulți nu fumează și o bună parte dintre ei suferă și mor prematur prin boli cauzate de fumat se impune o lege protectivă față de expunerea la fum de țigară.

Potrivit acestuia, soluția spațiilor diferite pentru fumători și nefumători, complet nefuncțională în ultimii 7 ani, este „expresia unei discrimi­nări și a afectării drepturilor și libertăților” prevăzute de Constituție.

Florin Mihălțan a spus că principalele cauze de deces în România sunt reprezentate de boli cauzate sau agravate de fumat: bolile cardiovasculare (60% dintre decesele anuale față de 48% media Comunității Europene), cancerul și bolile respiratorii cronice, fumatul fiind responsabil de peste 80% dintre cazurile de bronhopenumopatie obstructivă cronică.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.