LIFESTYLE 14 iunie 2024

Se deschide sezonul de scufundări la Centrul de cercetări subacvatice de la Dalnic; berăria subacvatică – unică în ţară

de Agerpres | 787 vizualizări

Sezonul de scufundări în lacul artificial My Lake, aflat în incinta Centrului de cercetări subacvatice de la Dalnic, se va deschide săptămâna viitoare, turiştii fiind aşteptaţi aici, pe tot parcursul verii, cu diverse surprize şi programe.

Coordonatorul centrului, Szabo Kolos, a declarat pentru AGERPRES că lacul de la Dalnic este locul ideal pentru a scăpa de canicula verii şi a petrece câteva zile de vacanţă în natură, oaspeţii putându-se caza în corturi şi participa la cursuri teoretice şi practice de scufundări.

Pe 20 iunie, odată cu începerea sezonului de scufundări, se va deschide şi berăria subacvatică, unică în ţară, iar cei care doresc vor putea bea o bere pe fundul lacului, la o adâncime de circa trei metri.

Szabo Kolos a mai menţionat că turiştii pot participa şi la audiţii muzicale subacvatice, dar şi la partide de şah, iar în premieră, anul acesta vor putea vedea şi o expoziţie de fotografie sub apă.

„Sezonul estival vrem să îl deschidem pe 20 iunie, iar în luna iulie plănuim să inaugurăm galeria subacvatică cu vernisajul unei expoziţii de fotografii cu urşi realizate de fotograful şi ecologistul Gal Laszlo”, a declarat Szabo Kolos.

Centrul de cercetări subacvatice din localitatea Dalnic a fost înfiinţat în urmă cu circa zece ani de către scafandrul profesionist Szabo Jeno, care are o experienţă de aproape trei decenii în acest domeniu. În anul 1991 a lucrat cu celebrul căpitan Jacques Ives Cousteau, pe care l-a însoţit într-o expediţie ce a avut ca scop evaluarea gradului de poluare a Dunării, începând din Pădurea Neagră şi până la vărsarea ei în Marea Neagră, iar în 2007 a lucrat cu Muzeul de Arheologie din Mangalia şi a făcut parte din echipa care a descoperit cetatea scufundată Callatis.

Szabo Jeno a avut, de-a lungul timpului, şi alte proiecte interesante, spre exemplu, în urmă cu câţiva ani, a înfiinţat o „şcoală subacvatică” pentru surdo-muţi, unde aceştia erau ajutaţi, prin intermediul audiţiilor subacvatice, să desluşească sunete şi să înveţe cuvinte.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.