LIFESTYLE 30 septembrie 2013

Schimbare de lider în topul celor mai valoroase branduri din lume

de Covasna Media | 589 vizualizări

Apple şi Google sunt cele mai valoroase branduri din lume, devansând Coca-Cola, care a pierdut pentru prima dată în ultimii 13 ani primul loc în topul celor mai cunoscute mărci, potrivit unui raport prezentat luni de Interbrand, companie din grupul Omnicom.

Topul "Best Global Brands" realizat de Interbrand apare anual începând din 2000 şi este unul dintre cele mai urmărite astfel de rapoarte.

Astfel, Apple a urcat pe primul loc în acest an, cu o valoare a brandului estimată la 98,3 miliarde de dolari, în creştere cu 28% faţă de anul trecut.

Pe locul secund se găseşte Google, marcă evaluată la 93,3 miliarde de dolari, cu 34% mai mult decât în 2012.

Coca-Cola, cel mai mare producător de băuturi răcoritoare la nivel mondial, a căzut de pe prima poziţie până pe locul 3. Brandul Coca-Cola a crescut în valoare cu 2% în ultimul an, la 79,2 miliarde de dolari.

Top 10 este dominat de companii din sectorul IT. Locul al patrulea revine grupului IBM, cu o valoare a brandului de 78,8 miliarde de dolari, urmat de Microsoft, cu 59,54 miliarde de dolari.

Locul şase este ocupat de General Electric (46,9 miliarde de dolari), urmat de McDonald's (42 miliarde de dolari).

Următoarele două poziţii revin unor giganţi din industria IT: Samsung este pe locul 8, cu un brand evaluat la 39,6 miliarde de dolari, urmat de Intel, cu 37,2 miliarde de dolari. Cele două companii au făcut schimb de locuri faţă de raportul din 2012.

Locul al zecelea revine mărcii Toyota, evaluată la 35,3 miliarde de dolari.

"Mărci precum Apple, Google şi Samsung ne schimbă comportamentul: cum cumpărăm, cum comunicăm unii cu alţii, influenţând chiar şi dacă vorbim sau nu unii cu alţii. Au schimbat literalmente modul în care ne trăim vieţile", a declarat directorul general global al Interbrand, Jez Frampton, citat de New York Times.

În acest context, Facebook a urcat 17 poziţii în topul celor mai valoroase 100 de branduri până pe 52, de pe locul 69 în 2012, anul când a debutat în top. Brandul Facebook este evaluat la 7,7 miliarde de dolari.

La polul opus, BlackBerry a dispărut din listă, după ce a căzut anul trecut de pe locul 56 până le 93. Marca Nokia se plasează în acst an pe locul 57, evaluată la 7,4 miliarde de dolari, după ce a fost cotată pe locul 19 în 2012 şi pe 14 în anul anterior.

În sectorul auto, Chevrolet debutează în topul brandurilor pe locul 89, evaluată la 4,5 miliarde de dolari, prima marcă a General Motors care intră în primele 100 din lume.

Toyota, cea mai cunoscută marcă auto, cotată pe locul 10, este urmată îndeaproape de Mercedez-Benz (locul 11, 31,9 miliarde de dolari) şi BMW (locul 12, 31,8 miliarde de dolari).

(Mediafax)

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.