LIFESTYLE 1 iulie 2015

Produsele lactate protejează creierul

de Covasna Media | 51 vizualizări

Este cunoscut faptul că produsele lactate sunt benefice pentru sănătatea oaselor, însă cercetătorii au descoperit că aceste produse sunt benefice şi pentru funcţionarea creierului, potrivit site-ul passionsante.be.

O echipă de neurologi şi de dieteticieni de la Universitatea din Kansas arată pentru prima dată că persoanele care consumă în mod regulat lapte şi produse lactate prezintă concentraţii mai mari de glutation în creier. Glutationul nu este furnizat de alimentaţie, dar organismul nostru îl fabrică pornind de la anumite elemente nutritive.

Glutationul are un rol fundamental: este un antioxidant major care protejează celulele noastre împotriva radicalilor liberi (stres oxidativ), cu un efect cheie asupra sănătăţii.

Rezultatul studiului arată că concentraţiile au fost mai mari la participanţii care au consumat doze mai mari de lactate decât în zilele precedente. Şi acest lucru este adevărat în condiţiile în care se iau în considerare o serie de parametri precum sexul, greutatea şi distribuţia grăsimii.

Astfel, potrivit acestor experţi, consumul a trei porţii de produse lactate pe zi (lapte, brânză, iaurt ...) sau patru pentru persoanele în vârstă poate ajuta la protejarea creierului împotriva deteriorării celulelor în urma stresului oxidativ, implicat în bolile neurodegenerative precum boala Alzheimer.

(descopera.ro)

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.