Peste 15.000 de kürtőskalács, vânduți la festivalul din weekend
Evenimentul a fost vizitat de peste 20.000 de persoane, conform statisticilor organizatorilor
Prima ediție a Festivalului Deliciilor Dulci pare să fi fost un succes, potrivit datelor statistice prezentate de organizatori. Peste 15.000 de kürtőskalács au fost cumpărați sfârșitul de săptămână trecut de la Sfântu Gheorghe de cei aproape 20.000 de vizitatori ai evenimentului.
„Obiectivul nostru este ca județul Covasna să devină o destinație turistică atractivă. Ceea ce putem noi prezenta ca și Ținut Secuiesc și ca județ Covasna este inedit și este altfel decât în alte părți. (...) Dacă vrem să atragem turiști români sau unguri trebuie să prezentăm ce e unic, de pildă kürtőskalács sau băile tradiționale. Acum o lună când am avut conferința de lansare a Festivalului kürtőskalács -ului am spus că va fi mai mult decât un concurs și uite că s-a adeverit. A fost un eveniment mai mare decât un festival obișnuit. (...) Weekend-ul trecut au fost peste 20.000 de vizitatori și s-au vândut peste 15.000 de kürtőskalács. Mesajul principal este că cei care produc lucruri de calitate pot să își găsească și cumpărători. 15.000 de kürtőskalács înseamnă o cantitate frumoasă”, a declarat marți, într-o conferință de presă, președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor.
Kürtőskalács – Festivalul Deliciilor Dulci s-a desfășurat în piața centrală din Sfântu Gheorghe în perioada 29 septembrie - 1 octombrie. La concursul de pregătit cozonacul secuiesc au participat 13 firme din județele Harghita, Mureș și Covasna. Cifrele evenimentului mai arată că la concursul de clătite, desfășurat în cadrul aceluiași festival, au participat alte 10 echipe. Tot în cadrul Festivalului Deliciilor Dulci s-au putut degusta și 20 de feluri de ape minerale. De asemenea, la concursul de desen lansat de organizatori cu ocazia festivalului au fost primite 431 de desene de la copii din tot județul.