LIFESTYLE 12 martie 2014

Moduri greşite în care folosim medicamentele

de Covasna Media | 32 vizualizări

Scopul medicinei este de a ne face să ne simţim mai bine, dar, dacă luăm pastilele într-un mod greşit, efectul ar putea fi neaşteptat.

Un studiu realizat de compania farmaceutică Lloyds Pharmacy a arătat că 46% dintre britanicii care iau medicamente nu o fac corespunzător, informează Daily Mail. „Aproximativ 10% dintre internările în spitale se datorează, într-un fel sau altul, persoanelor care îşi iau într-un mod incorect medicamentele”, a declarat Sultan Dajani, din partea Societăţii Regale de Farmacologie.

Iată cele mai des întâlnite greşeli:

1. Spargerea pastilelor. Acest obicei poate provoca probleme grave, dacă medicamentul este unul cu elibera­re prelungită sau cu efect de lungă durată. Acestea au un înveliş care se dizolvă mai încet, pentru a elibera substanţa activa treptat.

„Dacă spargem învelişul, o doză prea mare a medicamentului va eliberată instantaneu”, a declarat un Sunil Kochhar, farmacist. De exemplu, medicamentele pentru controlul tensiunii arteriale conţin substanţe care au efect timp de 24 de ore. Din păcate, multe persoane în vârstă consideră că aceste pastile sunt greu de înghiţit şi obişnuiesc să le spargă, ceea ce duce la scăderea bruscă şi severă a tensiunii.

2. Aplicarea unui plasture, înainte de a face baie. Plasturii sunt folosiţi pentru distribuirea mai multor tipuri de medicamente, de la calmante, la hormoni sau medicamente împotriva răului de mare. Plasturii sunt eficienţi pentru că sunt absorbiţi încet şi într-un ritm constant. Din păcate, dacă zona din jurul plasturelui se încălzeşte, vasele de sânge se dilată şi o doză mai mare a medicamentului intră în organism.

3. Administrarea de ibuprofen, înainte de exerciţiile fizice. Orice calmant luat înaintea exerciţiilor fizi­ce va ascunde durerea şi va creşte riscul unei accidentări. Mai mult, cercetătorii olandezi de la Universitatea Maastricht au descoperit că ibuprofenul luat înaintea exerciţiilor fizice intense poate provoca arsuri ale mucoasei stomacului.

4. Aplicarea cremelor în exces. Cremele şi loţiunile au mai puţine efecte secundare, dar substanţa lor activă poate provoca, în anumite situaţii, o supradoză. Au fost înregistrate cazuri de deces din cauza cremelor care conţin calmante, care au fost folosite în paralel cu plasturii sau pastilele.

5. Administrarea de calmante pentru răceli sau gripă. Acestea pot prelungi simptomele, a arătat o cerce­tare recentă. Ibuprofenul opreşte inflamarea şi, în acelaşi timp, afectează şi răspunsul organismului la infecţie. Doctorii recomandă folosirea paracetamolului , pentru că reduce febra fără a afecta inflamarea.

6. Folosirea cremelor cu steroizi pe pielea iritată. Steroizii scad eficienţa sistemului imunitar, aşa că aceste creme nu ar trebui să fie folosite în zonele în care pielea este rănită sau afectată, pentru că rănile se pot infecta mai uşor.

7. Paracetamolul în exces. Cantitatea maximă de paracetamol care trebuie luată în 24 de ore este de 4 grame, echivalentul a opt tablete de 500 de miligrame. O concentraţie mai mare va duce la probeme de funcţionare a ficatului, pentru că sustanţa se va acuma în organ. Un studiu al Universităţii din Edinburgh pe 161 de pacienţi a arătat că doar două sau trei pastile de paracetamol în plus, pe parcusul a 3-4 zile, pot provoca o supradoză de paracetamol.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.