Mici defecte sănătoase
Orice monedă are două feţe. Chiar şi lucrurile pe care percepţia generală alege să le privească dintr-un singur unghi, cel negativ.
Crizele nervoase te eliberează de dureri
Dacă ţi se întâmplă des să izbucneşti, să ai „chef de scandal” sau să-ţi vină să iei pe cineva la bătaie, s-ar putea să te confrunţi şi cu migrene, junghiuri, dureri în diferite părţi ale corpului. Acestea pot fi semnul unor emoţii reprimate, de care poate nu eşti conştientă. Data viitoare când că îţi pierzi controlul, retrage-te şi încearcă să loveşti cinci minute cu pumnii o pernă cât poţi de tare sau urcă-te în maşină şi strigă (cu geamurile închise) cât te ţin plămânii. Efectul va fi miraculos: nu numai că te vei elibera fără a face rău nimănui, dar probabil va ieşi la suprafaţă ceea ce te supăra cu adevărat.
Bârfa reduce stresul
Când te simţi suficient de apropiată de cineva pentru a-i împărtăşi gânduri care în mod normal nu le-ai face publice, acesta este efectul creşterii nivelului de progesteron din organismul tău, spun cercetătorii de la Universitatea din Michigan, care au demonstrat că, atunci când nivelul de progesteron creşte, se măresc şi nevoia ta de a te conecta cu ceilalţi, disponibilitatea de a-i ajuta şi capacitatea de a-i înţelege. O mică bârfă cu prietenele reduce stresul, contribuie la îmbunătăţirea stimei de sine şi te apropie de cei din jur.
Leneveala întăreşte imunitatea
Dacă te simţi vinovată că ai atâtea treburi şi ţi-ai permis totuşi să te întinzi zece minute, îţi vom spune cât de mult bine ţi-ai făcut. Atunci când eşti epuizat, primul lucru care are de suferit este sistemul imunitar, pe care îl înfometezi printr-o dietă nesănătoasă, lipsa de odihnă şi excese.
Oricât ar fi de importante responsabilităţile pe care ţi le asumi, alocă-ţi în fiecare zi cel puţin 30 de minute de repaus fizic şi psihic şi minumum şapte ore de somn pe noapte. În timpul somnului, organismul produce substanţe care stimulează şi refac funcţiile imune, ajutându-te să te aperi mai bine de boli.
Serialele relaxează
Urmărirea unui serial preferat la televizor poate avea efecte terapeutice, spune medicul american Gary Solomon, inventatorul unui nou trend în medicină numit cinematerapie.
Pe lângă faptul că te deconectezi de problemele cotidiene, personajele unui serial (indiferent de genul acestuia) te ajută să priveşti lumea cu un ochi mai puţin critic şi să înţelegi că nimeni nu e perfect. Medicul îţi prescrie cel mult o oră de televizor în fiecare zi.