LIFESTYLE 22 septembrie 2014

Mâncaţi sărat şi fumaţi? Iată ce boală riscaţi!

de Covasna Media | 9 vizualizări

Consumul de alimente bogate în sare afectează de două ori mai mult sănătatea fumătorilor. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Umea din Suedia care au des­coperit că persoanele care fumează sunt de două ori mai expuse riscului de a se îmbolnăvi de artrită reumatoidă, dacă obişnu­iesc să mănânce sărat, scrie sanatate.bzi.ro.

Cercetătorii au analizat datele colectate în cadrul unui program de intervenţie comunitară iniţiat în Suedia cu aproape opt ani înainte de debutul simptomelor specifice artritei reumatoide în cazul celor 386 de fumători incluşi în studiul lor, notează Medical Daily. Programul a colectat informaţii legate de dieta subiecţilor, tipul şi cantitatea de exerciţii fizice efectuate, consumul de ţigări, dar şi rezultatele analizelor periodice ale sângelui.

Cercetătorii au comparat datele privind starea de sănătate a fumătorilor cu aceea a unui grup de control de 1.886 de persoane şi au descoperit astfel că un aport mai mare de sodiu a condus la o creştere a riscului de artrită reumatoidă doar în cazul celor care fumau.

„Constatarea că sodiul în exces este un factor de risc pentru dezvoltarea artritei reumatoide în rândul fumătorilor este interesantă, deoarece ar putea explica discrepanţele puse în evidenţă în studiile anterioare în care dieta era evaluată ca factor de risc pentru artrita reumatoidă”, a precizat cercetătorul Björn Sundström, autorul principal al studiului de la Departamentul de Sănătate Publi­că, Medicina Clinică şi Reumatologie de la Universitatea Umea, din Suedia.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.