Jumătate dintre părinți tratează durerea și febra copiilor cu medicamente nepotrivite vârstei lor
Jumătate dintre părinții români tratează durerea și febra copiilor (7 - 12 ani) cu medicamente nepotrivite vârstei lor, arată un studiu dat publicității marți de Societatea Națională a Medicilor de Familie.
Potrivit studiului, pentru 22% dintre părinți cea mai mare temere vizavi de copiii lor este apariția unei boli care le-ar putea pune în pericol starea de sănătate, urmată de temeri legate de siguranța copilului și stabilitatea financiară.
Infecțiile respiratorii reprezintă cele mai frecvente afecțiuni ale copiilor între 7 și 12 ani, majoritatea (88%) răcind în fiecare an, iar mai mult de o treime (38%) dintre aceștia — chiar și de trei ori pe an, relevă același studiu.
Tratamentul în caz de răceală și gripă și/ sau dureri îi pune în dificultate pe jumătate dintre părinții care au copii peste 7 ani, pe motiv că nu există opțiuni în materie de analgezice și antipiretice special concepute pentru această categorie de vârstă. Astfel, 2 din 10 părinți sunt nevoiți să le administreze copiilor tratamente pentru o categorie de vârstă mai mică.
Și toleranța copiilor la administrarea de medicamente reprezintă o provocare pentru părinți: 30% dintre copiii cu vârste de peste 7 ani acceptă mai ușor tratamentul dacă are gust plăcut, iar 15% apreciază ușurința la înghițire.
Cele mai frecvente probleme de sănătate în rândul copiilor între 7 și 12 ani sunt răceala și gripa, arată studiul Ivox, realizat la solicitarea Societății Naționale de Medicina Familiei, care a avut drept scop investigarea principalelor dificultăți cu care se confruntă părinții în timpul episoadelor de boală ale copiilor.
Principalele temeri ale părinților, atunci când copilul se confruntă cu infecții respiratorii, sunt episoadele de febră (52%) și riscul de complicații, precum pneumonia (44%).
Șapte din zece părinți merg cu copilul la control la medicul de familie sau la medicul pediatru în cazul în care acesta trece printr-un un episod de boală, arată studiul.
Aproape o cincime dintre părinți (17%) le administrează copiilor medicamente deja „testate“, care au funcționat și în alte episoade de boală și doar un părinte din zece încearcă, pe cât posibil, să își lase copilul să depășească episodul de boală, fără medicamente, preferând să îi administreze tratament doar dacă boala pare să se înrăutățească, mai arată studiul citat.
Atunci când vine vorba de tratament, o proporție majoritară de părinți (94%) aleg medicamente doar la recomandarea medicului sau farmacistului, iar pentru 10% dintre aceștia contează ca medicamentele respective să fie și o marcă de încredere.
Pe lângă faptul că doza nu este, de cele mai multe ori, potrivită categoriei de vârstă, și toleranța copiilor la administrarea medicamentelor reprezintă o problemă pentru aproximativ 60% dintre părinți. O treime dintre aceștia susțin că singura condiție cu care copiii lor acceptă medicamentele este ca acestea să aibă un gust plăcut, iar 15% spun că le acceptă doar dacă sunt ușor de înghițit. 15% dintre părinți susțin că își conving foarte greu copiii să accepte orice fel de medicament.
Episoadele de boală au un impact semnificativ asupra stării de spirit și comportamentului în colectivitate al copiilor. Peste jumătate dintre aceștia (55%) nu mai au energie și poftă de joacă, arată studiul, iar 32% dintre copii au o stare generală atât de proastă care nu le mai permite să își desfășoare nicio activitate. Pe lângă tratament antipiretic și analgezic, părinții încearcă să le aline suferința copiilor petrecând mai mult timp cu ei (58%), preparându-le felul de mâncare preferat (32%), iar 39% dintre părinți îi încurajează să se odihnească mai mult atunci când sunt bolnavi.
Studiul „Care sunt temerile părinților cu privire la copiii lor“ a fost realizat pe platforma Ivox, la comanda Societății Naționale de Medicina Familiei, pe un eșantion reprezentativ de 471 de părinți cu copii cu vârste între 7 și 12 ani, din mediul urban. Studiul a fost realizat în perioada 11 — 18 iulie și are o marjă de eroare de plus/minus 3%.