ACTUALITATE 18 iunie 2024

Expediție în Munții Bucegi, de Ziua Drapelului: civilii invitați de militari în aventură

de Iulia Drăghici - Taraș | 1171 vizualizări

Militarii covăsneni vor merge și în acest an în expediție pe munte, pentru a marca Ziua Drapelului Național. Și civilii sunt invitați în aventura care își propune și să omagieze eroii, dar și să promoveze un stil de viață sănătos. Evenimentul are loc joi, 20 iunie. 

Pentru a marca Ziua Drapelului Național, din 26 iunie, printre acțiunile organizate de militarii din județul Covasna se numără și expediția ce se va desfășura joi, 20 iunie, la Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial, din proximitatea vârfului Caraiman - munţii Bucegi. Aici, aceștia vor arbora tricolorul. 

Pentru desfășurarea în condiţii foarte bune a activităţii, omagierea eroilor ce s-au jertfit pentru unitatea, independenţa și suveranitatea patriei, precum și promovarea unui stil de viaţă sănătos, invităm pe această cale, populaţia civilă a municipiului Sfântu Gheorghe și judeţului Covasna să participe alături de noi în această expediţie”, transmit organizatorii într-un comunicat de presă, unde se și precizează că traseul este unul de dificultate scăzută. 

Totul se va întâmpla joi, 20 iunie, începând cu ora 7:00. Se pleacă de la sediul Batalionului 22 Vânători de Munte „Cireșoaia", pe itinerarul: Sfântu Gheorghe, Chichiş, Hărman, Brașov, Predeal, Azuga, Bușteni, Sinaia, Cabana Dichiu, Complexul sportiv naţional Piatra Arsă. 

Plecarea din locaţia şi la ora menţıonată, precum şi itinerarul propus nu sunt obligatorii, rămân la latitudinea participanţilor. Esenţial este ca toți să fie prezenți, la ora 08.45, în parcarea Complexului sportiv naţional Piatra Arsă. 

Marșul pe jos se execută începând cu ora 09.00, pe următorul traseu: Complexul sportiv naţional Piatra Arsă, Cabana Babele, Crucea Eroilor, Bârna Mare a Caraimanului, Cabana Caraiman, Complexul sportiv naţional Piatra Arsă. Pentru celelalte aspecte legate de desfășurarea misiunii: hrană, echipament adecvat, asigurare materială, prim-ajutor etc., persoană de contact  este lt. col. Gaiţă Mihai-Liviu, telefon 0744-341.543”, mai arată aceeași sursă. 

Expediția montană de la Crucea Eroilor, desfășurată pentru al patrulea an consecutiv, se alătură unei alte tradiții a militarilor din Garnizoana Sfântu Gheorghe, și anume arborarea tricolorului pe cel mai înalt vârf din România, Vârful Moldoveanu, pentru a marca Ziua Armatei și Ziua Vânătorilor de Munte.

La acțiunea din 2021 au fost prezenți și reporterii Observatorul de Covasna. Citește AICI impresiile de la fața locului. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.