LIFESTYLE 13 iulie 2014

De ce este important să stăm mai mult la soare

de Covasna Media | 45 vizualizări

Odată cu venirea verii, multe persoane preferă băile lungi de soare, la umbra unei pălării și a unei umbrele. Sunt însă și persoane care se tem de efectele nocive ale soarelui, așa că preferă să se expună cât mai puțin luminii naturale și căldurii.

Medicii recomandă folosirea unei creme cu protecție solară cât mai ridicată și purtarea hainelor în culori cât mai deschise.

Potrivit unui articol apărut în luna iunie în ziarul britanic „The Independent”, un studiu realizat de către cercetătorii de la Institutul Karolinska din Suedia a dezvăluit faptul că femeile care evită expunerea la soare în timpul verii sunt de două ori mai predispuse să moară decât cele care fac plajă sau se expun la soare în fiecare zi.

Studiul epidemiologic a urmărit 30000 de femei de peste 20 de ani și a arătat că „mortalitatea a fost de aproximativ două ori mai mare decât la femeile care s-au expus la soare într-un mod regulat”.

Astfel, s-a ajuns la concluzia că ceea ce se știa până acum, respectiv că trebuie să se evite expunerea la soare și folosirea unei creme cu factor de protecție solară cât mai ridicat fac mai mult rău decât bine.

Cercetătorii susțin că evitarea statului la soare și folosirea cremelor cu protecție solară blo­chează capacitatea organismului de a produce vitamina D3 din razele UV ale soarelui, care este de altfel cea mai bună formă a vitaminei D.

În Statele Unite, s-a constatat un deficit al vitaminei D la niveluri epidemice. În mod ironic, deficitul de vitamina D poate duce la forme agresive de cancer de piele.

Vitamina D este creată prin expunerea la soare și protejează corpul împotriva diabetului, tuber­culozei, sclerozei multiple și rahitism.

„Cei care în mod normal evită soarele și își acoperă pielea excesiv în timpul verii, sunt sfătuiți să ia suplimente de vitamina D”, explică doctorul Dorothy Bennett, de la Universitatea din Londra.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.