LIFESTYLE 22 mai 2017

Dansatorii covăsneni pornesc spre Mondialele din Croația

de Iulia Drăghici - Taraș | 3732 vizualizări

Trupa Z Dance a Clubului Sportiv „Sport­All” din Sfântu Gheorghe, antrenată de Molnár Enikő si Vass-Vitus Kinga, pleacă marți la Mondialele de Dans din Porec, Croaţia. Dance Star – World Dance Master, evenimentul programat să aibă loc în perioada 24-28 mai a.c., este cea mai mare competiţie de dans din lume, cu peste 50.000 de participanţi din peste 50 de ţări.

Potrivit celor două antrenoare, emoțiile sunt și mai mari anul acesta, mai ales datorită numărului și mai mare de participanți, dar și așteptărilor pe care le au fanii Trupei Z Dance, după performanța de anul trecut, când dansatorii s-au întors acasă de la această competiție cu locul I.

„Anul trecut nu știam ce înseamnă această competiție și nu știam unde mergem, dar chiar dacă anul acesta știm, va fi o competiție dificilă și mai strânsă pentru că este a 10-a ediție a concursului, una aniversară, așa că sunt așteptați mult mai mulți concurenți din și mai multe țări. (...) Suntem pregătiți, cu toate că avem două fetițe care au probleme cu picioarele, dar sperăm că o să poată să facă față competiției. (...) Noi o să ne bucurăm dacă o să fim pe podium, în primele trei poziții”, a declarat antrenoarea Vass-Vitus Kinga pentru „Observatorul de Covasna”.

„Va fi foarte greu pentru că deja s-au înscris și mai mulți participanți. Avem speranțe, dar mie, personal, mi-e frică pentru că e greu când iei o dată locul I pentru că apoi trebuie să menții acest nivel. Ar fi rău să venim acum acasă fără niciun loc pe podium. E mai greu din privința aceasta, dar noi suntem pregătiți, deja știm unde mergem, iar acesta este un lucru foarte important. Totuși, nu e lucru ușor pentru că vorbim de mondiale, cea mai mare competiție la care pot participa dansatorii. Până la urmă, indiferent de ce poziție vom lua, eu o să fiu bucuroasă pentru că simpla participare la mondialele de la Porec este o experiență de nedescris”, ne-a spus și Molnár Enikő.

Așadar, marți, 23 mai, 30 de dansatori, cu vârste cuprinse între 7 și 20 de ani pleacă spre Croația pregătiți să prezinte pe scena mondială care îi așteaptă patru producții în categoria MTV Commercial.

Covăsnenii vor ajunge în Croația miercuri, 24 mai, ziua în care va fi și deschiderea oficială a competiției. Joi și vineri aceștia sunt programați pentru competiție, iar decernarea premiilor va avea loc duminică, 28 mai.

Duo-ul format din profesoara de dans modern Molnár Enikő şi instructoarea de zumba Vass-Vitus Kinga, înfiinţat în 2015, a reuşit să aducă deja în numele oraşului Sfântu Gheorghe numeroase premii la competiţiile naţionale şi internaţionale, dar şi trei calificări importante la mondialele de dans (în Croaţia 2016 și 2017 şi Canada pentru 30 iunie – 5 iulie 2017), fapt care pune reședința județului Covasna pe lista capitalelor dansului la nivel mondial.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.