LIFESTYLE 25 septembrie 2014

Cele 25 de lucruri inedite pe care iubitorii de ciocolată ar trebui să le ştie

de Covasna Media | 559 vizualizări

1. Ciocolata ne face mai inteligenţi. Sau cel puţin aşa deducem din studiul care spune că există o legătură strânsă între cantitatea de ciocolată pe care o consumă o țară şi numărul de laureaţi Nobel pe care îi dă acea ţară.

2. Ciocolata învinge un sistem de securitate. Un hoţ de bijuterii a reuşit să dea o lovitură de 27 milioane de dolari în 2007 după ce a reuşit să câştige încrederea paznicilor de la o bancă din Antwerp, Belgia, oferindu-le ciocolată.

3. Ciocolata se poate transforma în recuzită. Sângele din celebra scenă a duşului din Psycho era, de fapt, sirop de ciocolată.

4. Ciocolata, muniţie de război. La un moment dat, armata germană plănuia să îl ucidă pe Winston Churchill cu o tabletă de ciocolată explozibilă.

5. Ciocolata era considerată mâncare pentru zei, sau cel puţin aşa s-ar traduce numele ştiinţific al arborelui de cacao.

6. E nevoie de aproape un an întreg pentru că un arbore de cacao să producă suficiente boabe de cacao cât să se poată fabrica 10 tablete de ciocolată.

7. Ciocolata are peste 600 de compuşi care dau aroma şi gustul, în timp ce vinul roşu doar 200.

8. Teobromina, este compusul din ciocolată care o face otrăvitoare pentru câini. Acelaşi compus este toxic şi pentru oameni, dar numai în cantităţi uriaşe. Ca să reprezinte un pericol, ar trebui să consumi câteva mii de tablete de ciocolată o dată, scrie Forbes.

9. În cea mai mare parte din istoria sa, ciocolata a fost consumată în stare lichidă.

10. În perioada de glorie a imperiului Aztec, boabele de cacao erau monedă de schimb.

11. Împăratul aztec Montezuma II consuma peste 50 de ceşti de ciocolată pe zi.

12. Ciocolata îţi face inima să bată mai tare decât un sărut.

13. Ruth Wakefield, cea care a inventat reţeta de biscuiţi cu bucăţi de cicolată a vândut reţeta fabricii Nestle primind în schimb, provizii de ciocolată pe viaţă.

14. Pe lângă variantele clasice de ciocolată albă, neagră şi cu lapte, există şi ciocolată blondă.

15. Prima tabletă de ciocolată a fost invenţia dulce a lui Joseph Fry, în 1847, adăugând unt de cacao topit în pudră de cacao şi formând o pastă ce putea fi uşor modelată.

16. Industria ciocolatei este evaluată la 110 miliarde de dolari pe an.

17. În 1947 sute de copii canadieni au intrat în grevă şi au boicotat ciocolata după ce preţul ciocolatei a crescut de la 5 la 8 cenţi.

18. Cea mai mare ciocolată din lume a cântărit 5,792.5 kg şi a fost creată în Marea Britanie, în octombrie 2011.

19. Cea mai valoroasă tabletă de ciocolată din lume este considerată o ciocolată veche de un secol, care a fost purtată de căpitanul Robert Scott în expediţia în Antarctica. A fost vândută la licitaţie în 2001 cu 687 de dolari.

20. Laptele cu ciocolată este o băutură ideală pentru recuperarea după efort, potrivit unui studiu publicat de revista Applied Physiology, Nutrition, and Metabolism.

21. Un studiu făcut în 2013 arată că mirosul de ciocolată simţit într-o librărie convingea cu 22% mai mulţi oameni să cumpere cărţi şi pe 40% dintre ei să aleagă o carte de bucate sau un roman de dragoste.

22. Cu o ciocolată descoperi multe secrete. Inclusiv parolele de calculator. Un studiu făcut în 2004 în Marea Britanie arată că peste 70% din cei chestionaţi ar fi dezvăluit această informaţie dacă primeau o ciocolată.

23. Europenii sunt printre cei mai mari consumatori de ciocolată. Practic, în Europa se mănâncă jumătate din cantitatea de ciocolată vândută la nivel mondial, iar la acest capitol sunt campioni britanicii, elveţienii şi nemţii care mănâncă 11 kg pe an.

24. Aeroportul din Bruxelles este cel mai mare comerciant de ciocolată din lume. Aici magazinele specializate vând 800 de tone de ciocolată pe an.

25. Peste trei sferturi din arborii de cacao din lume cresc în Africa. Numai Coasta de Fildeş produce 33% din necesarul la nivel mondial.

(foodstory.ro)

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.