LIFESTYLE 11 mai 2015

Cafeina, noua „prietenă” a podoabei capilare

de Covasna Media | 425 vizualizări

Un studiu publicat recent în Jurnalul Internaţional de Dermatologie a arată că cafeina stimulează rădăcina părului şi prelungeşte ciclul de creș­tere prin blocarea efectelor DHT, hormon responsabil de deteriorarea foliculului și căderea părului.

Mai mult decât atât, foliculii de păr de sex feminin s-au dovedit a fi mai sensibili și mai receptivi la cafeină decât cei de sex masculin.

Dr. Robert Dorin, specialist în refacerea părului din New York, este de părere că dacă vrei să nu mai ai de-a face cu ruperea şi căderea părului, trebuie să consumi cafea în mod regulat. Desigur, „îţi poţi da seama de efectele cafeinei asupra părului doar după ce ai băut 50 de ceşti de cafea într-o zi, iar acest lucru nu este cu siguranţă recomandat”, a mai adaugat Robert Dorin.

Potrivit feminis.ro, specialiştii ne recomandă să apelăm la produse de îngrijire a părului pe bază de cafeină, pe care să le lăsăm să acţioneze asupra scalpului cel puţin două minute.

Există anumite moduri în care poţi utiliza cafeaua pentru îngrijirea părului. Spre exemplu, poţi aplica cafea pe părul uscat, să o laşi să acţioneze câteva minute, după care să te speli cu şampon. La fel de bine, poţi aplica cafeaua şi după ce te-ai spălat cu şampon pe păr, în loc de mască de protecţie, după care să te clăteşti bine.

Un alt truc benefic este să pui cafea într-un pulverizator şi înainte cu jumătate de oră de fiecare baie, să îţi umezeşti părul cu ea. Cafeaua este un bun degresant pentru părul tău şi întăreşte firul de păr de la rădăcină până la vârfuri, dacă este aplicată pe toată lungimea părului.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.