LIFESTYLE 4 octombrie 2013

Bătutul în lemn chiar ne aduce noroc

de Covasna Media | 563 vizualizări

O nouă cercetare a scos la iveală faptul că superstiţiile obişnuite precum bătutul în lemn, sau aruncatul sării peste umeri pot preveni şi chiar de inversa efectele ghinionului, scrie descopera.ro.

Unii oameni cred că rezultatele nefavorabile vin după ce cobesc. De exemplu, dacă cineva spune; „Nimeni dintre cunoscuţii mei nu şi-a rupt niciodată vreun os”, persoana respectivă s-ar putea să se simtă de parcă unul dintre apropiaţii săi chiar va suferi asta în curând.

Cu toate aceste, cel mai nou studiu care a analizat acest fenomen a scos la iveală că oamenii care se tem că supără soarta pentru că au obiceiul de a cobi, pot elimina aceste temeri dacă se angajează în ritualuri de prevenire a ghinionului.

„Constatările noastre sugerează că nu toate acţiunile de prevenire a ghinionului sunt eficiente. În schimb, am descoperit că acţiunile de evitare care presupun exercitarea unei forţe departe de reprezentarea de sine sunt foarte eficiente pentru reduce­rea consecinţelor negative anticipate după cobit”, a explicat Jane Risen, profesor în cadrul Chicago Booth School of Business.

Oamenii de ştiinţă au realizat cinci experimente diferite în care participanţii au cobit, iar apoi fie s-au angajat în acţiuni care ajută la evitarea ghinionului, fie nu au făcut nimic pentru prevenire. Acţiunile de evitare au inclus atât obiceiuri folosite de oamenii superstiţioşi precum bătutul în lemn, cât şi acţiuni care nu aveau legătură cu superstiţiile precum aruncatul unei mingi.

Rezultatele au indicat că oamenii care au bătut în lemn sau care au aruncat cu mingea au considerat că efectele negative ale cobitului s-au diminuat, comparativ cu restul participanţilor. Mai mult, participanţii care s-au angajat în acţiuni de prevenire a ghinionului provocat de cobit reprezentau potenţialul pericol în imagini mai puţin vii, comparativ cu restul subiecţilor.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.