LIFESTYLE 3 februarie 2015

4 boli de care te fereşte vinul

de Covasna Media | 466 vizualizări

O vorbă înţeleaptă spune că vinul dezleagă limbile, fiind băutura ideală la orice petrecere dar şi la o masă în familie. Studiile au scos la iveală şi alte puteri miraculoase ale acestei licori magice: ne fereşte de boli. Iată care sunt afecţiunile de care un pahar cu vin băut cu regularitate te pune la adăpost.

Cancerul ovarian

Un pahar cu vin roşu consumat zilnic sau regulat este ideal pentru femei, susţin cercetătorii. Asta pentru că, datorită antioxi­danţilor conţinuţi de această licoare, este împiedicată formarea celulelor canceroase. O cercetare a arătat că femeile care au obiceiul să bea aproximativ 100 de ml de vin, de câteva ori pe săptămână, au un risc mai mic cu 24% de a face o tumoră canceroasă la ovare.

Maladia Alzheimer

O cercetare efectuată la Universitatea Wake Forest, din California, SUA, arată că un consum moderat de vin este benefic şi în ceea ce priveşte afecţiunile creierului. Mai exact, scade riscul de apariţie a bolii Alzheimer.

Cercetarea a avut loc pe un eşantion de 3000 de persoane cu vârsta de peste 75 de ani. Oamenii s-au aflat sub atenta supraveghere a medicilor şi a oamenilor de ştiinţă timp de şase ani.

La fiecare şase luni, aveau de efectuat o serie de teste medicale. În toată această perioadă de şase ani, vârstnicii au consumat vin cu moderaţie. Oamenii de ştiinţă au concluzionat că persoanele care erau obişnuite să bea câte un pahar-două de vin pe zi aveau un risc cu 37% mai mic de a dezvolta maladia Alzheimer.

Calculii renali

Vinul roşu este sănătos şi pentru rinichi, spune un studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea Harvard, SUA. La studiu au luat parte peste 80.000 de femei şi bărbaţi. Aceştia au fost urmăriţi pe o perioadă de două luni, timp în care au fost împărţiţi în grupe distincte şi li s-a dat să consume diferite băuturi: ceai, suc de fructe, lapte, apă plată, dar şi vin. Concluzia studiului: vinul a fost asociat cu cel mai mic risc de apariţie a calculilor renali.

Maladiile cardiovasculare

Potrivit unui studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, vinul roşu previne formarea cheagurilor de sânge, datorită conţinutului bogat de resveratrol. Aşadar, un pahar de vin băut la prânz sau la masa de seară este ideal pentru sănătatea vaselor de sânge. Şi o cercetare efectuată acum câţiva ani în Israel a arătat că persoanele care obişnuiesc să bea un pahar cu vin pe zi au un nivel mai scăzut de colesterol rău în organism.

(acasa.ro)

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.