LIFESTYLE 21 iunie 2023

10 lucruri pe care să le știi acum despre Întorsura Fest, ediția 3

de Iulia Drăghici - Taraș | 1931 vizualizări

Știi deja că acest sfârșit de săptămână este unul special la Întorsura Buzăului, pentru că are loc a treia ediție Întorsura Fest. Sunt invitați mai mulți artiști, iar printre cei mai cunoscuți se numără Ștefan Bănică Jr., Cargo, Taxi, Puya și Vescan. Nu lipsește nici parada moto, cu care ne-am obișnuit. Va fi și mâncare bună. Dar vor fi și surprize. Un lucru este cert: distracția este garantată. 

Am spus că vor fi și surprize? Da, dar noi am reușit să aflăm care sunt noutățile ediției din acest an. Iată 10 dintre ele: 

1. Distracția se întinde pe patru zile, deși inițial s-au anunțat doar trei 

Cu toate că anunțul despre data derulării festivalului dedicat tinerilor întorsureni și nu numai, Întorsura Fest, a marcat data 23 – 25 iunie, trebuie să știi că evenimentul începe cu o zi mai devreme, de joi, 22 iunie. Faptul că distracția se prelungește se datorează festivalului „Împreună, formații pentru viitor”, care a primit finanțare de la Ministerul Educației. 

Acesta este, de altfel, chiar evenimentul care a impulsionat nașterea Întorsura Fest, acum trei ani. S-a dorit să creeze atmosfera și scena adevărată pe care să cânte tinerii care vin an de an la festivalul dedicat elevilor talentați de la Cluburile și Palatele Copiilor din toată țara. 

Așa că, joi și mare parte din ziua de vineri, scena profesionistă va fi a tinerilor muzicieni. 

Festivalul „Împreună, formații pentru viitor”, coordonat de profesorul și artistul Dan Tohănean, ajunge astfel la ediția a XV-a.

2. Artiștii s-au ales după sondaje în școli 

Selecția artiștilor care urcă în acest an pe scena Întorsura Fest nu s-a făcut întâmplător. A fost o alegere făcută pe baza sugestiilor venite de la elevii școlilor din oraș, ne-au spus reprezentanții autorităților locale, respectiv organizatorii. 

Totuși, la criterii a fost luat în calcul și aspectul financiar, dar și disponibilitatea artiștilor în această perioadă. 

Am sunat directoarele școlilor din oraș, care au făcut sondaje pe grupurile de elevi. Ne-au cerut Oscar, dar nu a comunicat impresarul cu mine, deși inițial mi-a zis că da, dar și Puya. Am încercat să mulțumim toate sectoarele. În rest, selecția se face în funcție de bani și de disponibilitatea artistului”, ne-a spus primarul Raul Urdă. 

Deci dacă v-ați întrebat cum de ajung Bănică și Puya, Cargo și Vescan pe aceeași scenă, acestea sunt motivele. „Și am respectat și tematica pop-rock. Asta a fost ideea de la început”, a completat și viceprimarul Silviu Popica. 

3. Parada moto va ajunge, în premieră, până la Brădet

E deja tradiție că vom avea și paradă la care participă sute de motocicliști. Nimic nou până aici. Vestea surpriză este că traseul pe care vor putea fi văzuți sâmbătă aceștia se prelungește până la Brădet. 

Nu o să mai facem parada de la Camping doar prin centru, ci o să mergem până la rond la Brădet, întoarcem acolo și venim pe traseul cunoscut. Asta e sâmbătă. Motocicliștii ne promit că o să facă tot felul de alte activități în cadrul festivalului. Tot sâmbătă, o să îl avem alături de noi și pe Gabi Orban, care are show cu bicicleta”, ne-a declarat viceprimarul Silviu Popica. 

Am vrut să facem și altceva, să nu fie doar muzică, ci și un altfel de spectacol. O să avem, ca până acum, și zona pentru copii, cățărări pe panouri, pictură pe față și altele. Ce a mers bine nu vom schimba. Nu vom schimba foarte mult nici din structură”, ne-a spus și primarul Raul Urdă. 

4. Este finanțat de Ministerul Culturii 

Dacă până anul trecut, Secretariatul General al Guvernului (SGG) a fost instituția care a finanțat în mare parte Întorsura Fest, anul acesta în rândul partenerilor finanțatori se numără Ministerul Culturii. 75.000 de lei a obținut Primăria Întorsura Buzăului pentru acest eveniment. 

Datorită acestei finanțări și a sponsorilor (Amigo Intercost – sponsor principal, Benchmark, Coresi, Termica și Unikat), respectiv a partenerilor (printre care și Observatorul de Covasna), evenimentul este cu intrare liberă, deși este clar că organizarea implică multe costuri, iar bugetul local nu poate fi (sau nu ar trebui să fie) „stors” pentru distracție. 

Orice sumă e binevenită. Ne descurcăm. Cu economia de anul trecut, cu sponsorii de anul ăsta, o să fie bine. Nu o să fim pe zero, dar o să cheltuim destul de puțini bani. Ideea că avem partener Ministerul Culturii e deja un pas mare în față. Și suma de bani oferită este mai mult decât binevenită”, a spus viceprimarul. 

5. S-au înscris peste 70 de tineri care vor să fie voluntari 

Întorsura Fest nu este un spațiu doar pentru distracție, ci în culise este o oază de învățare pentru toți cei implicați. În special pentru voluntari. La apelul de înscriere au răspuns peste 70 de tineri, dornici să facă parte din povestea „Întorsura Fest” altfel decât ca simpli participanți. 

Ne bucurăm că vin tinerii alături de noi pentru că nu e cea mai ușoară muncă. Ne-au fost de foarte mare ajutor în edițiile anterioare”, a precizat Raul Urdă. 

Unde am avut nevoie, am putut conta pe ajutorul lor. Au fost serioși și s-a văzut”, a completat și Silviu Popica. 

6. Se vor împărți 1.000 de stegulețe, pentru a marca Ziua Drapelului 

Știi ce urmează după Întorsura Fest? Da, examenul de bacalaureat. Dar nu numai! Luni, pe 26 iunie se marchează Ziua Drapelului Național. Sărbătoarea nu va trece neobservată nici anul acesta la festivalul întorsurean. 

La fiecare ediție am sărbătorit. Am cumpărat 1.000 de stegulețe pe care le vom împărți publicului duminică, iar un steag mare îl vom pune pe scenă”, ne-au spus reprezentanții primăriei. 

7. Premianții vor fi chemați pe scenă 

O altă noutate a ediției din acest an este că elevii cu rezultate deosebite la învățătură vor fi aplaudați la scenă deschisă. 

Toți cei care au obținut premii la concursurile naționale vor fi evidențiați pe scena Întorsura Fest. E vorba de copii de la școli, clubul elevilor, de la diverse asociații din oraș, care au obținut premii la concursuri naționale. Le vom da câte o diplomă și o medalie”, a spus Raul Urdă.

8. Scopul central: promovarea turistică a zonei 

Este important de precizat și că Întorsura Fest este mai mult decât distracție și pentru că are un scop important: promovarea turistică. 

Întorsura Fest trebuie să devină un brand al orașului, un mod prin care să ne facem cunoscuți, nu doar pentru că e frig. Trebuie să ne știe lumea și pentru altceva, să fie ceva marcant”, a explicat Silviu Popica.

Aceeași părere o are și Raul Urdă: „Vrem să ne facem cunoscuți în afara granițelor orașului. La fiecare ediție au venit destul de mulți turiști în localitate. Încercăm să promovăm un turism cultural în felul ăsta. Doar noi am ocupat patru pensiuni pentru organizarea evenimentului. Motocicliștii ocupă și ei multe locuri. Deci vrem să ajutăm la dezvoltarea turismului. Și, da, vrem să le oferim cetățenilor și divertisment și relaxare”.

9. Va fi urmat de un festival de film, organizat tot în zona Camping 

Chiar dacă nu are neapărată legătură cu Întorsura Fest, e interesant de menționat că orașul covăsnean va oferi locuitorilor săi și celor interesați încă un eveniment special tot în zona Camping. Nu, nu e vorba de festivalul Ciobănașul, care are ediție specială, de 50 de ani anul acesta, ci vorbim de un al treilea eveniment cultural în zonă: un festival de teatru și film. 

Ceea ce se cunoaște până acum este că va cuprinde activități atât în aer liber, în zona Camping, cât și la Casa de Cultură. Coordonatorul programului este Cuzin Toma, actorul cunoscut în special pentru rolul lui Firicel din „Las Fierbinți”. Parteneri sunt Consiliul Județean Covasna și Primăria Întorsura Buzăului. Evenimentul este programat peste o lună, adică la final de iulie. Vom reveni cu detalii pe măsură ce le vom avea. 

10. Echipa OCV va fi prezentă la eveniment 

Între timp, ce e și mai sigur este că echipa Observatorul de Covasna/covasnamedia.ro va fi prezentă la Întorsura Fest pentru a se întâlni cu cititorii, într-un spațiu special amenajat. Vom avea și colț de făcut poze și spațiu de creație pentru copii. Și chef de vorbit, văzut și ascultat. 

Să ne întâlnim cu bine între 22 și 25 iunie la Întorsura Fest (proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii)! 

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.