INTERVIU 31 martie 2024

„Ultimul lucru care se discută la educație sexuală este despre sex”

de Mirela Cara Dragu | 487 vizualizări

Interviu cu psiholog clinician Consuela Banciu. A fost publicat prima dată în ediția din 25 ianuarie a revistei OCV/Observatorul de Covasna

În România, să le vorbești copiilor despre sexualitate este, pentru multe persoane, nu doar o provocare, ci chiar o încercare greu de trecut. Fie că văd în sexualitate un păcat, fie că se tem că le-ar putea răpi celor mici inocența sau, pur și simplu, se aliniază la mentalitatea conform căreia sexul e un subiect tabu, mai ales în familie, oamenii se feresc să abordeze tema cu copiii lor. Mai mult decât atât, pe mulți îi sperie inclusiv ideea introducerii educației sexuale în școală, fiind speriați de gândul că aceștia ar putea fi îndemnați să facă sex la vârste mult prea mici sau ar ajunge să adopte alte orientări sexuale decât heterosexualitatea. 

Consecința directă a lipsei de informare corectă în rândul copiilor și adolescenților este aceea că aceștia află adesea despre sex din surse îndoielnice, cad ușor victime ale unor persoane care profită de neștiința lor și ajung să își dea întreaga viață peste cap. O statistică publicată în 2022 de Asociația Salvați Copiii arăta, de pildă, că 45% din nașterile înregistrate în rândul fetelor cu vârste mai mici de 15 ani din Uniunea Europeană provin din România, țară aflată pe primul loc la acest capitol.

Pe lângă părinții care, din motive personale, nu le pot vorbi copiilor despre sexualitate, sunt și părinți deschiși spre a face educație sexuală în rândul celor mici, dar nu știu exact ce să le spună pe această temă, la ce vârstă să înceapă și până unde pot merge cu detaliile. 

Pentru a lămuri aceste aspecte, am stat de vorbă cu Consuela Banciu, psiholog clinician, care a făcut câteva precizări importante despre ce înseamnă educația sexuală în rândul copiilor, cine o poate face și care sunt informațiile pe care ar trebui să le cunoască cei mici la anumite etape de vârstă. 

 

 De ce sperie atât de tare educația sexuală? Ce înseamnă mai exact să faci educație sexuală?

Educația sexuală nu este doar despre sex. Este ȘI despre sex, la un moment dat. Eu cred în primul rând că atunci când copilul începe să vorbească și să-și numească părțile corpului, n-ar trebui să ne oprim undeva la buric și să predăm mai departe de la genunchi în jos, pentru că educația sexuală este despre autocunoaștere, despre funcțiile corpului uman, despre limite, despre sănătate, despre emoții și, mai târziu, despre funcționarea sănătoasă în relațiile de cuplu. Așa cum îi spui copilului că are doi ochi, are un nas și o gură, trebuie să îi spui și despre celelalte părți ale corpului, ținând cont, firește, de nivelul lui de dezvoltare și de puterea lui de înțelegere. La 2 ani, îl învățăm despre părțile corpului și igienă. La 4 ani, despre limite (să spună „Nu” când cineva se apropie de el mai mult decât își dorește sau să spună cuiva despre asta, să nu vorbească cu străinii etc.). Apoi, progresiv, îi dăm alte informații adecvate și corecte cu privire la propriul corp și la intimitate. Deci, copiii ar trebui învățați de mici ce e cu corpul lor, pentru că ei oricum ajung să își descopere corpul.

Și asta ce înseamnă mai exact? Când își descoperă corpul își dau seama că le lipsesc anumite informații?

Ei realizează că sunt diferiți, fetele de băieți, și vor pune întrebări. Sau vor vedea femei însărcinate, în familie sau pe stradă, și din nou vor fi curioși să știe ce se întâmplă. Și atunci, nu putem să le livrăm o poveste nerealistă, cum e cea cu barza, pentru că, dacă un copil te întreabă cum repari o ușă, tu n-o să-i livrezi o poveste nerealistă. Educația se face la nivelul lor de înțelegere.

Înseamnă că, după nivelul 1 de înțelegere, se revine cu completări informaționale suplimentare atunci când copilul mai crește?

Da. În perioada preșcolară, le vorbim copiilor despre diferențe și despre limite și intimitate, iar mai târziu, despre rolul organelor genitale în viața omului, despre pubertate, despre modificările hormonale și consecințele în plan emoțional ale acestora, despre relații etc. Referitor la relații, de foarte multe ori, copiii primesc informații eronate de la rude, altfel, bine intenționate, care cred că își manifestă afecțiunea față de copii, dar fac gesturi total necuvenite. De exemplu, unii adulți din familie pupă copilul pe gură, crezând că nu e nimic sexual acolo. Și poate nu e o intenție sexuală, dar copilul nu este obișnuit cu acest gest, nu știe că ar trebui să pună limite și nici nu se poate opune dacă nu-i convine, pentru că el nu are putere de decizie asupra propriei persoane și, adesea, chiar mama îl împinge către acceptarea acestor gesturi, pe motiv că e mătușa, bunica, unchiul etc. 

Și asta îl vulnerabilizează pe copil în fața persoanelor care ar putea să-i invadeze și chiar să-i violeze intimitatea?

Evident, pentru că el nu cunoaște limitele sănătoase. Educație sexuală înseamnă sănătate, siguranță și protecție. Și cine este primul educator sexual al copilului? Este părintele. 

Dar sunt părinți care refuză să își educe copiii sexual, din pudoare, convingeri religioase sau, pur și simplu, din dorința de a nu le fura inocența. Ce le spui unor astfel de părinți?

Ei trebuie să se întrebe ce înseamnă pentru ei a discuta aceste lucruri. Pentru că ei, probabil, au propriile blocaje, propriile traume, sau se raportează cu rușine și jenă la această componentă educațională. Și asta pentru că, în cazul lor, ori nu s-a discutat în copilărie despre aceste subiecte, ori multe dintre mame au fost marcate de mentalitatea păguboasă perpetuată în timpul sistemului comunist, când sexualitatea era mai degrabă o durere, un risc – pentru femei în special – pentru că atunci, se asocia sexualitatea cu emoții negative: sarcini nedorite, avorturi clandestine, boli venerice greu de tratat etc.

Deci primii educatori ar trebui să fie părinții, da? De ce?

Atunci când copilul e mic, ei sunt responsabili cu transmiterea componentei educaționale. Cum avem grijă de ei să nu răcească și le spunem de ce le curge nasul, tot așa, în limbaj accesibil etapei de vârstă în care se află – și aici, părinții trebuie să știe caracteristicile etapei de dezvoltare – tot așa, ar trebui să le oferim toate informațiile necesare de-a lungul parcursului existențial al copilului, până ajunge aproape de maturitate. În cazul în care părintele, din motive personale, refuză să îi vorbească copilului despre corpul uman, în complexitatea și totalitatea acestuia, și despre rolul organelor de reproducere în viața ființei umane, copilul va fi expus la alte surse informaționale, din curiozitate. Adesea, aceste surse sunt îndoielnice și confuze, dar noi nu îi putem opri pe copii din a încerca să afle, să-și exploreze corpul și să descopere intimitatea. Sunt părinți, de exemplu, care își învață copiii despre organele genitale în termeni de păsărică sau cuc, ceea ce nu e o problemă dacă, pe lângă aceste denumiri, le vorbesc copiilor și despre terminologia utilizată în limbajul științific, mai ales în perioada preșcolară. Practic, la 7-8 ani, un copil ar trebui să fie familiarizat cu noțiuni precum vulvă, penis, labii, vagin, testicule etc. Oricum, studiile spun că, la vârsta asta, ei deja caută informații despre sexualitate pe internet, mai ales că ei se dezvoltă precoce. Deja, după 9 – 10 ani, apar modificări hormonale, apare menstruația etc. 

Este restricționarea accesului copiilor la internet o soluție în acest caz?

Restricționarea accesului la internet acasă nu este o soluție. Copiii merg în medii sociale în care vin în contact cu alți copii, care au acces la informații și la internet, și deci oricum află mai mult decât și-ar dori părintele ca ei să afle. Și, uneori, nu își pot explica în mod corect ceea ce descoperă sau, mai rău, se și sperie sau iau în glumă totul și râd. Pe când un copil corect informat, pentru nivelul lui de vârstă, nici nu va mai fi foarte curios și va și înțelege mult mai bine cum să se protejeze și cum să își respecte propria intimitate și pe a celorlalți. Chiar și comunicarea relațională e alta în cazul celor informați. 

La pol opus, sunt acei părinți lipsiți de inhibiții care își expun goliciunea în fața copiilor, considerând că n-au de ce să își ascundă nuditatea, și că nu vor să le predea pudoarea excesivă. E corectă această procedură?

În primii ani de viață, când copilul percepe vag diferențele și se află în procesul de familiarizare cu corpul uman, părinții își pot expune nuditatea dacă sunt ei mai deschiși, dar ar trebui să aibă în vedere faptul că, la un moment dat, trebuie să le predea copiilor intimitatea. Acești părinți ar trebui să le spună copiilor că obiceiul respectiv este valabil în familia lor, dar ei nu se pot duce la rude și prieteni să se dezbrace și să își expună nuditatea cum doresc. Faptul că părintele se dezbracă în fața copilului cu lejeritate are o parte bună, în sensul că îl ajută pe copil să înțeleagă că nuditatea nu este ceva de care să ne rușinăm. În același timp, acești părinți ar trebui să mențină un echilibru și să nu uite să le vorbească și despre contextele în care este în regulă să ne expunem nuditatea. Și, fără să le vorbească despre rușine, adică fără să îi facă să se rușineze de corpul lor, să le spună că nu pot fi atinși în părțile intime de nimeni, decât dacă au nevoie de asistență în asigurarea igienei corporale sau de intervenție medicală. La patru ani, copilul trebuie să știe deja că el se poate șterge singur, că se poate spăla singur, că nu poate folosi decât propriul prosop, propria lenjerie intimă, și că nu oricine poate avea acces la intimitatea sa corporală. 

Ai punctat deja de câteva ori faptul că între sexualitate și componenta emoțională a ființei umane există o anumită legătură. Poți dezvolta puțin acest subiect?

Nu vorbim doar despre actul biologic explicit, despre actul mecanic. Vorbim despre emoții. Atunci când nu avem acces la informații corecte și complete, nu știm cum să funcționăm sănătos într-un cuplu, dar putem cădea ușor și victime ale unor posibili abuzatori – inclusiv bullying, trafic de persoane, expunere la materiale pornografice, fenomenul de grooming (seducție în online). 

O educație corectă îi va face pe copii să aibă mai multă încredere în părinți și să spună când se confruntă cu situații în care sunt în pericole de acest gen?

Chiar dacă nu vine la părinte să spună, pentru că, oricum, asta poate să vină cu un sentiment de jenă sau vinovăție, că victimele au sentimentul de vinovăție, totuși își poate da seama că e în potențial pericol, că e abordat nefiresc, ceea ce diminuează riscul de a cădea victime ale unor profitori sau de a da curs unor comportamente nedorite.  

Care este cea mai mare greșeală pe care o poate face un părinte când vine vorba despre educația sexuală?

Să nu conștientizezi tu ca părinte problemele pe care le ai legat de această componentă, până la urmă psihologică. Dacă tu ai traume, lipsă de încredere în propriul corp, și nu vorbești despre asta că ți se pare tabu, predai mai departe la copilul tău aceste lucruri. O altă greșeală majoră e să dai o conotație negativă, să contaminezi cu emoții negative sexualitatea. 

 Poți să dai un exemplu?

Da, să spui, de pildă, că sexul este un păcat sau ceva murdar. Sau să spui că toți bărbații sunt niște porci care profită de tine și nu vor decât sex, sau că femeile sunt doar pe interes sau au o moralitate îndoielnică dacă au un libido crescut sau o viață sexuală activă și diversificată. 

Și cum se împacă atunci predarea valorilor morale cu educația sexuală?

Păi tocmai asta înseamnă educația sexuală în sine: limite, valori, principii, protecție, siguranță, respect față de corp și față de sine și de propriile emoții, și respect față de celălalt, până la urmă. 

 Sunt părinți care resping vehement ideea de educație sexuală în școli, din teamă că cei mici sunt îndemnați să se masturbeze, să își exploreze corpul în văzul altora, să facă sex prea devreme și alte asemenea motive. Ce le-ai transmite acestor părinți?

Programele de educație pentru sănătate ar trebui să pună accent pe igiena corporală, pe informare sănătoasă și pozitivă pentru copii, pe emoții, responsabilități și riscuri, bune maniere între genuri și anatomie. De asemenea, persoanele care sunt specializate în psihosexologie ar trebui să predea subiectul în școli, ar trebui să cunoască particularitățile fiecărei etape de dezvoltare și să țină cont de ele. Dacă în anumite școli din statele occidentale au apărut derapaje despre care s-a vorbit în presă, asta nu înseamnă că așa ceva a devenit normă și că trebuie să ne ferim de educația sexuală în școli sau să facem din ea un subiect tabu. 

În încheiere, care ar fi beneficiile educației sexuale corecte la copii?

Statisticile arată ca adolescenții care primesc informații corecte la timp își încep viața sexuală mai târziu și nu devin ușor victime ale abuzurilor. Cum am mai zis, ultimul lucru care se discută la educație sexuală este despre sex. Ideea e că, dacă nu știi ceva, apare nevoia naturală de a afla și de-aia caută copiii informații din alte surse. Noi nu avem nici educație relațională și totuși ne dorim asta pentru copiii noștri, deși nu facem eforturi, ca părinți, să ne depășim propriile blocaje cu privire la aceste subiecte și să fim adulții funcționali din viața lor. 

Distribuie articolul:  
|

INTERVIU

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.