INTERVIU 11 august 2023

Lucian Bendea: „Dacă ajungi la Barcani pentru prima dată, cu siguranță te vei mai întoarce”

de Daniela Luca | 2004 vizualizări

Lucian Bendea, la cei 22 de ani ai săi, este un adevărat ambasador al vieții rurale autentice. Tânărul și-a găsit liniștea și împlinirea acasă, la Barcani, și nu are de gând să se mute la oraș pentru nimic în lume. Pe lângă locul de muncă și voluntariat în cadrul Asociației de Tineret „Împreună pentru Barcani”, își face timp și pentru pasiunile care-i aduc o mare satisfacție. Anul trecut a reușit să pună bazele unui traseu de mountain bike pe dealurile din sat, dar și unei competiții de ciclism care are potențial să devină o frumoasă tradiție la Barcani. Prin acest interviu, care face parte din campania ziarului Observatorul de Covasna, intitulată „Tineri fără etichete: 20 de portrete”, sperăm că am reușit să captăm frumusețea și posibilitățile vieții la sat, prin ochii unui tânăr dedicat, dornic să contribuie la schimbarea comunității din care face parte. Care dintre campaniile caritabile l-au emoționat cel mai mult, cum a strâns bani pentru prima bicicletă performantă, dar și cum vede posibilitatea de a combina plăcerea de a trăi la sat cu obiectivele profesionale sau de dezvoltare personală pe termen lung, aflați din următoarele rânduri.

- Cine a avut cea mai mare influență asupra formării tale? Ce virtuți ți-a insuflat acea persoană?

În primul rând, părinții mei au avut impact direct asupra formării mele și un rol-cheie în parcursul meu. Apoi restul familiei, dar și profesorii, care și ei au contribuit foarte mult în a mă dezvolta și a deveni cea mai bună versiune a mea. Cu toții avem o serie de virtuți și defecte care ne fac oameni unici. Din fericire, defectele pe care le avem pot fi rezolvate, dar pentru aceasta este necesar să ne cunoaștem punctele forte și punctele noastre slabe. Pe parcursul anilor am învățat cât este de important să ne acceptăm pe noi înșine, deoarece aceasta este una dintre cheile de bunăstare și are un efect pozitiv asupra stimei de sine și a eficacității de sine. Până la această vârstă am realizat că unele dintre cele mai importante virtuți care sunt menite să ne dezvolte un caracter frumos ar fi: responsabilitatea, optimismul, hotărârea, modestia, sinceritatea și calmul.

- De cât timp faci parte din Asociația de Tineret „Împreună pentru Barcani” și care a fost cea mai memorabilă experiență trăită alături de ceilalți voluntari implicați?

În Asociația de Tineret Împreuna pentru Barcani fac parte de mai bine de doi ani, încă de la înființarea ei. Atunci a început povestea noastră, a celor 5 tineri din Barcani care voiau să facă lucruri noi pentru comunitate în mod voluntar. Între timp, echipa „Împreună pentru Barcani” s-a mărit și a devenit o mică familie. În acești doi ani am avut foarte multă activitate și am realizat cât de multe lucruri poți face pentru comunitate, dacă pui suflet și îți dorești să aduci schimbarea.

Nu știu dacă pot spune că o acțiune a fost mai memorabilă decât alta. Fiecare acțiune a avut ceva special, dar cel mai tare m-au emoționat campaniile de sărbători, în care împărțeam cadouri copiilor și familiilor cu o situație precară. Legat de activitatea noastră ca asociație, vă invit să ne vizitați pagina de Facebook și veți vedea câte lucruri faine am reușit să facem, unele devenind tradiție la Barcani.

- Povestește-ne despre jobul tău. Ce faci mai exact la locul de muncă? Îți place?

De aproximativ cinci ani lucrez într-o multinațională, unde sunt electrotehnician și mă ocup de mentenanța automatizărilor. Este un job în care nu ai cum să te plictisești sau plafonezi, pentru că îți este mereu pusă la încercare gândirea. În același timp, este un loc unde reușesc să mă recuperez și să mă pregătesc fizic pentru ceea ce urmează după terminarea programului de muncă.

Momentan nu vreau să schimb nimic la job-ul meu. Mă regăsesc aici și îmi place ceea ce fac, îmi doresc doar să evoluez.

- Cum ai ajuns să fii pasionat de ciclism? Participi și la competiții?

Inițial am fost pasionat de biciclete și tehnologia lor și mi-am dorit foarte mult o bicicletă de ultimă generație, dar asta presupunea niște costuri mult prea mari pentru părinții mei. Acest lucru a reușit să mă ambiționeze și mai tare și, astfel, m-am angajat într-un restaurant tip fast-food, imediat după împlinirea vârstei minime pentru angajare, adică 16 ani. Cu banii strânși într-un an de muncă și cu bursă de la liceu am reușit să-mi iau o bicicletă decentă și ceva echipament.

Primul concurs l-am avut imediat după ce mi-am luat bicicleta. A fost un concurs din Brașov, unde am reușit să obțin locul 3. Primul concurs nu se uită niciodată, mai ales când te face să afli că ai mușchi de care n-ai știut că există. Din cauza lipsei de antrenament pe partea de anduranță musculară, dar cu o ambiție mare, am avut niște crampe teribile, dar care nu au reușit să mă facă să abandonez.

Imediat după prima cursă, în perioada junioratului, am reușit să-mi găsesc o echipă care m-a sprijinit în evoluția mea, iar rezultatele bune au tot început să tot apară și am avut astfel o evoluție foarte rapidă.

- Știm despre tine că, pe lângă ciclism, îți place să faci enduro, sală și tenis. Cum reușești să gestionezi echilibrul dintre viața personală, profesională și pasiunile tale?

Când am observat că acest sport nu se face doar pe bicicletă, am decis să mă apuc și de enduro, iar în sezonul rece să merg la sala de forță, pentru că temperaturile nu mai sunt prietenoase cu desfășurarea antrenamentelor în aer liber. 

Atunci când faci atât de multe activități e nevoie și de o organizare riguroasă a activităților zilnice, pentru că timpul este de multe ori limitat, dar cu o organizare riguroasă și seriozitate reușesc să le împac pe toate. Am și un job lejer care îmi dă posibilitatea să răzbesc cu volumul stabilit de antrenamente.

- Te-ai gândit vreodată să faci tranziția de la viața la țară la cea din oraș?

După terminarea școlii generale am ales să merg la liceu în Brașov și am stat acolo 5 ani, dar imediat după obținerea permisului de conducere m-am mutat înapoi acasă, la Barcani, pentru că aici cred că este locul ideal unde pot să îmi desfășor activitățile. Dacă aș fi pus în situația în care ar trebui să aleg între viața la sat sau viața la oraș, aș alege viața la sat. Eu cred că majoritatea oamenilor care aleg să se mute la oraș fac asta datorită locului de muncă, dar dacă ești norocos să ai deja un loc de muncă care să-ți permită să locuiești la sat, nu cred că ar mai fi motive care să te facă să vrei la oraș.

- Cum vezi posibilitatea de a combina plăcerea de a trăi la sat cu obiectivele profesionale sau de dezvoltare personală pe termen lung?

Sporturile practicate de mine necesită urcări lungi și pădure, iar la Barcani încă mai avem asta din belșug. Anul trecut am reușit să pun bazele unui traseu de MTB (n.red. mountain bike) pe dealurile din sat, dar și a unei competiții de ciclism care o să devină tradiție la Barcani. Deci, în concluzie, mie personal mi-a fost foarte ușor din punct de vedere profesional, deoarece la terminarea liceului aveam un job asigurat și oarecum nu mai aveam aceasta grijă a locului de muncă. Legat de dezvoltarea personală, nu cred că mă putea împiedica ceva să n-o fac, având toate condițiile necesare. Momentan n-am întâlnit greutăți legate de locuirea la sat sau poate că sunt, dar nu este și cazul meu.

- Cum vezi tu potențialul turistic al zonei în care locuiești? Ce i-ai spune unui străin ca să îl convingi să vină la Barcani?

În ultimii 2-3 ani această comună a avansat foarte mult din punct de vedere al turismului. Anul trecut a devenit stațiune turistică de interes local. Drumurile de acces au fost îmbunătățite și acum se ajunge mult mai ușor spre unele zone faine, preferate pentru plimbări în natură și sport. Acum comuna se pretează foarte bine pentru activități în aer liber, pentru că este o zonă deloc poluată, cu multe drumuri pe dealuri și prin păduri. Despre Barcani momentan nu s-au auzit prea multe, dar suntem în curs de promovare, pentru că avem ce arăta. Este o comună foarte curată, oamenii sunt foarte primitori și de ajutor. Dacă ajungi la Barcani pentru prima dată, cu siguranță te vei mai întoarce.

- Ce sfaturi ai pentru alți tineri care își doresc să se implice în comunitate și în același timp să își facă timp pentru a-și urma pasiunile?

Sfătuiesc tinerii să fie mereu serioși dacă au în plan să se apuce de ceva și să facă totul cât pot ei de bine, iar dacă au dorințe să facă tot posibilul să și le îndeplinească. Dacă se ivește ocazia să se implice în evoluția comunității de care aparțin, s-o facă din toată inima, deoarece vor avea satisfacție sufletească, iar asta este mai presus de orice! 

Distribuie articolul:  
|

INTERVIU

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.