ACTUALITATE Acum 12 ore, 29 minute

De ce analizele anuale nu sunt de neglijat chiar și atunci când te simți perfect sănătos?

de Daniela Luca | 500 vizualizări

Ți s-a întâmplat să tot amâni analizele anuale, fie de teamă că vei descoperi ceva grav, fie pentru că ai impresia că sunt prea costisitoare? Sau poate crezi că, atâta timp cât te simți bine, nu ai nevoie de ele? Dr. Jakab Engya-Anikó, medic de familie din Sfântu Gheorghe, ne-a explicat de ce aceste investigații nu ar trebui neglijate, cum te pot ajuta să descoperi problemele de sănătate la timp și ce rol joacă prevenția în viața fiecăruia dintre noi. Află din următoarele rânduri cum poți beneficia gratuit de un set de analize și de ce este esențial ca interpretarea rezultatelor să fie făcută de un specialist.

- De ce este recomandat analizele să fie realizate periodic, chiar dacă nu avem simptome evidente de  boală?

Analizele periodice sunt esențiale pentru diagnosticarea precoce a unor boli care pot fi asimptomatice în stadii incipiente. Prevenția reduce riscul de complicații și facilitează un tratament mai eficient.

- Ce schimbări majore în starea de sănătate pot fi detectate prin analizele anuale?

Analizele anuale efectuate la pacientul aspimptomatic și fără boli cronice pot detecta modificări la nivel metabolic (diabet, dislipidemii), afectarea hepatică sau renală. La femei este nevoie de examenul Babes-Papanicolau și senologie imagistică (mamografie sau ecografie mamară). La copii  se poate efectua screeningul anemiei sau a rahitismului, de asemenea la copii cu indicele de masă corporală crescută se poate efectua screeningul sindromului dismetabolic.

- Care sunt analizele de bază pe care ar trebui să le facă fiecare persoană anual?

Investigaţiile paraclinice recomandate pentru prevenţie sunt recomandate pe bază de vârstă și sex. Nu recomand recoltarea de analize fără a consulta medicul de familie. De asemenea, un aspect foarte important de care uită pacienții este consultul clinic, nu doar analizele sunt importante. În cadrul consultației preventive se face examen clinic general și se măsoară tensiunea arterială, pulsul, greutatea, înălțimea, circumferința abdominală etc.

- Există diferențe între analizele recomandate bărbaților și femeilor?

La bărbați este specific recoltarea de PSA pentru screeningul cancerului de prostată, la femei se efectuează examen citologic Babes-Papanicolau pentru screeningul cancerului de col uterin, respectiv mamografie pentru screening de cancer mamar. 

- Ce analize ar trebui să facă persoanele cu factori de risc precum obezitatea, fumatul sau istoricul familial de boli cronice?

Aceste aspecte nu pot fi generalizate. Medicul examinează fiecare pacient și pe baza consultului clinic și a antecedentelor heredocolaterale decide ce analize sunt necesare. Investigațiile depind de riscuri individuale, dar și de stilul de viață.

- Ce buget aproximativ ar trebui să aloce o persoană pentru analizele anuale de bază, în sistemul privat?

Nu știu să spun un preț fix, depinde de persoană, dar și de laborator.

- Există posibilitatea de a face aceste analize gratuit prin intermediul medicului de familie? Dacă da, care sunt condițiile?

Există posibilitatea ca pacientul să beneficieze de gratuitate, acesta va cere programare la medicul de familie pentru consult preventiv.

- Cât de mult acoperă asigurarea de sănătate publică pentru aceste analize și ce costuri ar trebui să fie acoperite din buzunar?

La fiecare pacient asigurat consultul preventiv la medicul de familie este gratuit și investigațiile paraclinice sunt decontate de către CAS, însă este precizat strict pentru fiecare categorie de vârstă ce anume. Mulți pacienți cer să se facă cât mai multe și dacă vor analize peste cele recomandate în norme, acestea se plătesc de către pacienți.

- Ce recomandări aveți pentru cei care evită analizele de teama rezultatelor?

Depistarea timpurie a oricărei probleme de sănătate oferă cele mai bune șanse de tratament și vindecare. În opinia mea, pacienții trebuie să înțeleagă că nu doar analizele au importanță. Când facem programarea se miră că vor doar bilet de trimitere. Nu așa funcționează. Biletul de trimitere se eliberează în baza consultului preventiv care include și examinarea clinică generală. De asemenea, pacientul primește sfaturi pentru modificarea stilului de viaţă, fumat, dietă, activitate fizică, intervenţii de reducere a factorilor de risc individuali.

- Cum ar trebui interpretate rezultatele analizelor anuale?

Interpretarea rezultatelor trebuie făcută de un medic specialist care poate corela valorile cu istoricul medical și simptomele pacientului. Este important să se evite auto-interpretarea și să se urmeze sfaturile medicale pentru orice valori anormale.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.