FEMEI CARE FAC DIFERENȚA 24 martie 2023

Psiholog Consuela Banciu: „Îmi plac femeile care nu-și pierd vremea educând bărbați ajunși la maturitate”

de Diana Pantelimon | 1627 vizualizări

Interviu din cadrul campaniei „Femei care fac diferența: 20 de portrete”

Consuela Banciu este psihilog clinician în Sfântu Gheorghe și mamă a doi copii. Este licențiată în psihologie și specializată în psihologie clinică. Are, totodată, formări profesionale în psihoterapie și în expertiză psihologică. În 2022 a lansat prima sa carte, „Psihopatul din viața mea”, al cărei prim tiraj de 3.000 de exemplare s-a epuizat în câteva zile, fără prea mare promovare. Este și colaboratoare activă a ziarului „Observatorul de Covasna”. Promovează importanța sănătății mintale, dar mai multe despre ea și personalitatea sa în următorul interviu:

Ai un model feminin care te inspiră? Cine este și ce calități are?

Mi-ai pus o întrebare grea, care mă pune pe gânduri și mi-e greu să-ți dau un răspuns unic. Plus că pot fi valențe multiple. Noi toți influențăm/inspirăm și suntem influențați, fiecare alterează sau este alterat (intenționat sau nu), învățând să fie bun sau rău, generos sau egoist. Interacționez zilnic cu multe femei, dau atenție momentelor de întâlnire cu diverși oameni, doamne și domni deopotrivă, cu care intru în contact și îmi dau seama că de la fiecare pot învăța câte ceva.

Trebuie să mărturisesc totodată faptul că am o oarecare suspiciune cu privire la conceptul de „model”, când e vorba despre relații sociale și nu despre fenomene care se pot abstractiza. Cu atât mai mult când e vorba despre viața personală. În lumea mea cel puțin, „a avea un model” implică, uzual, o operație mentală conștientă, ori măcar de conștientizare simultană cu actul observației și al admirației. Operație care trage după sine, pe de o parte, o activitate mai mult sau mai puțin inconștientă: idealizarea simbolică a persoanei alese drept model și imitarea ei, fie voluntar, fie involuntar. Or, această definiție este una cu care, nici în principiu, nici prin experiența proprie, nu pot fi de acord. Aș prefera, de aceea, să mă refer în primul rând la persoane care cred că au/ au avut un rol modelator în viața mea. Și care, paradoxal, nu sunt deloc dependente de gen. Merită totuși să spun că, la maturitate, am înțeles că, pe foarte multe paliere ale formării personalității și a valorilor mele, învățarea negativă („cum să nu fac” ceva) a funcționat mereu mai puternic decât opusul ei. Oricum, ca să fiu în acord cu întrebarea, n-o să pomenesc despre bărbații cu rol modelator pentru mine, ci mă voi limita la femei. Cronologic, firește este mama. Totuși, eu nu aş fi fost astăzi dacă nu aş fi fost o mică verigă din lanțul: bunicile mele și mama mea, care mi-au transmis calități și valori personale, principii, la care ulterior am adăugat eu altele odată cu dezvoltarea și evoluția mea personală. Azi venerez maturitatea emoțională, determinarea, exigența, seriozitatea, autenticitatea, franchețea, generozitatea în complexitatea ei și nesfârșita blândețe, empatia. Femeile care mă inspiră sunt delicate, visătoare, curioase, puternice. Sunt femei în carne și oase sau personaje imaginare din cărți, piese de teatru, filme. Îmi plac femeile discrete, îmi place ușurința cu care anumite femei își poartă corpul, cuvintele, ridurile sau firele albe de păr, așa cum nu multe știu să o facă. Femeile care nu-și ascund vulnerabilitatea și care nu-și fac medalie de onoare din viața grea pe care o duc, femeile care susțin alte femei și cele care nu-și pierd vremea educând bărbați ajunși la maturitate. Dacă nu s-ar simți în competiție una cu cealaltă și ar fi sigure pe ele, femeile ar crește exponențial. Îmi place mult tiparul de femeie aliniată la sine, la sinceritate, naturalețe și fără filtre (măști), preocupată de propria sa dezvoltare personală.

Cum crezi că ar trebui să ne raportăm la timp, cel pe care multe femei îl consideră cel mai mare inamic?

Cred că e important să ne (re)gândim prioritățile. Timpul e unul dintre puținele lucruri pe care nu le putem controla.

Nu gândul că timpul trece ne obsedează, ci ireversibilitatea lui și impresia că nu îl petrecem suficient de bine și în mod plăcut. 

Ne-ar fi de mare ajutor să avem un somn odihnitor, să reușim să ne planificăm ziua, să începem cu lucrurile mai dificile de rezolvat, deoarece energia și capacitatea de concentrare scad după ora 17.00. Astfel, este indicat să ne rezolvăm cea mai mare parte dintre sarcini până la această oră. 

Cum îți găsești motivația zi de zi pentru a te implica și a duce la capăt toate proiectele pe care le coordonezi sau din care faci parte?

Cel mai adesea, motivaţia vine din faptul că ştiu exact ceea ce îmi doresc. De aceea, folosesc în mod repetat întrebarea „Ce anume și de ce ar conta pentru mine”?

Îmi dau voie să mă relaxez puţin şi apoi îmi clarific obiectivul, stabilesc ceea ce-mi doresc cu adevărat sau de ce acel lucru, obiectiv, scop, etc. este important pentru mine.

Cum se împacă viața personală/familială și viața profesională?

Pentru mine important e să aliniez viața profesională la viața personală, și nu invers. Îmi ador profesia, sunt gata să ajut atunci când mi se cere, dar ca să pot face asta am nevoie să-mi accesez resursele interioare. Și chiar și resursele unui psiholog sunt limitate.

Programul meu de lucru este uneori încărcat excesiv, desigur, nu de puține ori, meseria lucrează prea mult în mintea omului, însă încă încerc să dau de-o parte email-urile, mesajele primite după terminarea programului, task-urile din weekend-uri și alte atribuții specifice profesiei mele. Câteodată mă simt agasată de telefoane și mesaje ce vin după program, sâmbăta sau duminica, dar nu am, nativ, capacitatea de a respinge un om. 

Reevaluez constant felul în care stilul meu de viață este adaptat la nevoile mele și mă conduc după un plan care să presupună nu doar reguli, ci și limite pe care ceilalți să le respecte. Odată ce te ordonezi la nivel mental și îți conștientizezi nevoile reale, dar și ale celor dragi din familie, și totodată ți-ai dezvoltat o autodisciplină, astfel încât să poți satisface acele nevoi, dezechilibrele dintre aceste două părți importante ale vieții se reglează. În cele mai multe cazuri, dezechilibrul între viața profesională și cea personală este o consecință a unui dezechilibru personal, care se traduce prin incapacitatea de a pune limite între ce îți face bine și ce nu-ți face bine, între ceea ce vrei să faci și ce nu vrei să faci. Însă capacitatea asta de a pune limite se învață, e un comportament ce derivă din cunoașterea de sine și a lumii înconjurătoare.

Distribuie articolul:  
|

FEMEI CARE FAC DIFERENȚA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.