Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită într-un mod inedit la Întorsura Buzăului
S-a lansat și o campanie de strângere de cărți
În fiecare an, pe 15 ianuarie, sărbătorim Ziua Culturii Naționale. Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Covasna propune în acest an o metodă inedită de a sărbători această zi. Alături de partenerii săi, va proiecta pe clădirea Liceului Teoretic „Mircea Eliade”, din Întorsura Buzăului, o imagine cu Mihai Eminescu, iar, ulterior, secvențe din spectacolul „Tot ce-i românesc nu piere” al trupei 3T din oraș. Cu această ocazie, pentru că în unele biblioteci din școlile covăsnene rafturile care conțin volume traduse în limba română sunt aproape goale, s-a lansat o campaniei de strângere de cărți pentru elevii care au nevoie de ele. La evenimentul care este programat vineri, de la ora 18:00, vor participa elevi, profesori, dar și oficialități.
Întreg evenimentul este gândit în așa fel încât să îi facă pe tineri să se implice în viața comunității, spune directorul executiv al Direcției Județene de Sport și Tineret (DJST) Covasna, Marius Tiron.
„DJST Covasna, prin Compartimentul Tineret, nu a putut rămâne indiferentă la însemnătatea Zilei Naționale a Culturii. Rolul nostru este de a oferi tinerilor oportunități. Iar acesta este un foarte bun prilej ca prin responsabilizarea lor, prin oferirea unui context prin care să se implice în comunitate, să înțeleagă forța comunității, să sădim în sufletele lor semințele solidarității și în acest sens cultura a fost și va fi mereu un liant. Trebuie să înțelegem că evenimente de acest gen nu trebuie să ne ducă cu gândul doar la trecut, ci și la prezent, dar mai ales la viitor. Iar activitățile gândite de noi asta fac. Aduc comunitatea împreună, construind acel spirit de solidaritate care nu este altceva decât garanția unei comunități vii”, a spus, pentru Observatorul de Covasna, directorul executiv al DJST Covasna, Marius Tiron, care a mulțumit partenerilor și voluntarilor care s-au implicat în demers.
„Să ne reamintim și de cei de lângă noi”
În același timp, Marius Tiron spune că scopul campaniei de strângere de cărți este acela de a ne reaminti să-i ajutăm pe cei din jurul nostru.
„Campania de colectare și donare de cărți, de exemplu, asta dorește. Să ne reamintim și de cei de lângă noi. Să ne pese”, ne-a mai spus directorul executiv al DJST Covasna.
Implicați în proiect sunt și cei de la Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Covasna, care au sarcina de a strânge cât mai multe cărți pentru colegii lor. Președintele structurii, David Ușurelu, spune că a primit cu bucurie ideea demersului inițiat de cei de la DJST Covasna.
„Am fost plăcut surprinși de inițiativa Direcției Județene pentru Sport și Tineret Covasna, fiind o idee inovativă. Pe lângă proiectări, cărțile care se vor strânge vor fi foarte benefice elevilor din comunitățile rurale de la noi din județ, locuri în care elevii pot doar să viseze la niște cărți noi. Sugerăm tuturor persoanelor care dețin cărți să doneze, deoarece pot face ziua unui copil mai bună, prin a le oferi ocazia să citească”, ne-a spus David Ușurelu.
Cei care doresc să doneze cărți le pot duce la următoarele centre de colectare: Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” și Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, din Întorsura Buzăului, dar și la sediul DJST Covasna, din Sfântu Gheorghe. Dacă din diferite motive nu puteți ajunge la centrele de colectare, mă puteți contacta pe Facebook (David Leonard Bularca) și vom găsi o soluție împreună.
Partenerii DJST Covasna în acest proiect sunt Centrul de Tineret din Întorsura Buzăului, Primăria Orașului Întorsura Buzăului, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, Liceul Teoretic „Mircea Eliade” și Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu”, din Întorsura Buzăului, dar și Consiliul Județean al Elevilor Covasna.
Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina de eveniment creată.
Sursa foto: DJST Covasna