Trei expoziţii de fotografie, deschise până la jumătatea lunii martie, marchează debutul „Anului imaginii”
Trei expoziţii de fotografie, deschise publicului până la jumătatea lunii martie, marchează debutul „Anului imaginii” la Sfântu Gheorghe.
Coordonatorul Biroului de comunicare şi imagine al Primăriei Sfântu Gheorghe, Barta Monika, a declarat luni că expoziţia „FaceAbout”, ce reuneşte portretele protagoniştilor lungmetrajului „Fiul lui Saul”, nominalizat pentru premiul „Oscar” la categoria „Cel mai bun film străin”, va putea fi vizionată până pe data de 13 martie, la Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe.
Cele peste 30 de portrete ale personajelor principale şi secundare au fost surprinse în timpul filmărilor de tânăra fotografă Hermann Ildi, iar expoziţia a fost adusă la Sfântu Gheorghe cu sprijinul Casei Fotografilor Maghiari din Budapesta.
„Am deschis oficial 'Anul imaginii' cu trei expoziţii de mare anvergură, portretele lui Hermann Ildi şi lucrările artistei Sylvia Plachy, reunite sub titlurile 'Când va fi mâine' şi 'Speranţe şi vise. Transilvania'. Am dorit să marcăm 'Anul imaginii' cu un început puternic”, a declarat Barta Monika.
Expoziţiile fotografei americane de origine maghiară Sylvia Plachy vor fi găzduite de Centrul Artistic Transilvănean din Sfântu Gheorghe până pe data de 17 martie. Sylvia Plachy, mama cunoscutului actor Adrien Brody, a lucrat timp de 30 de ani ca fotojurnalist la 'Village Voice', iar fotografiile sale au apărut în alte publicaţii precum 'New York Times' şi 'Vogue', cariera ei fotografică fiind încununată cu numeroase premii, care i-au adus recunoaştere internaţională.
Barta Monika a menţionat că manifestările cultural-artistice ce vor avea loc anul acesta la Sfântu Gheorghe sub genericul 'Anul imaginii' vor pune un accent pe latura vizuală, pe film, fotografie şi arte plastice, spre deosebire de anii anteriori, când au avut în prim-plan muzica, literatura, teatrul şi tradiţiile.
„Am început în urmă cu trei ani anii tematici culturali şi am avut trei obiective strategice - să ducem cultura în stradă, în întâmpinarea oamenilor, să dăm un accent mai mare culturii alternative care place tinerilor şi să punem un accent mai mare pe promovarea valorilor locale, dar şi să invităm artişti de renume internaţional de la care să primim impulsuri, să vedem exemple care să ne inspire. Au fost bine primiţi aceşti ani tematici şi au dat ceva în plus valorii culturale a oraşului, de aceea ne gândim să continuăm seria şi cu alţi ani tematici”, a mai spus Barta Monika.