Studiu pe consumul de cultură la Sfântu Gheorghe
Locuitorii vor fi chestionați cu privire la consumul de cultură, în cadrul unui studiu comandat de Primărie.
Viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Sztakics Eva, a declarat că studiul comandat pe municipalitate sereferă la preferințele culturale ale locuitorilor orașului și se va realiza prin aplicarea unui chestionar pe un eșantion de 900 de persoane. Chestionarul va cu prinde întrebări legate de spectacolele și manifestările culturale derulate la Sfântu Gheorghe, astfel încât la final nu doar să releve preferințele culturale ale oamenilor, dar și așteptările acestora din partea instituțiilor de cultură finan țate de la bugetul local.
Focus grup pe spectatorii TAM şi TTA
Cu toate că studiul se va referi la Teatrele Andrei Mureșanu (TAM) şi Tamasi Aron (TTA), la Casa de Cultură, Ansamblul de Dansuri Haromszek, Studio M și eventual alte grupări culturale, va exista și un focus grup pe spectatorii TAM și TTA, pentru a se afla ce anume așteaptă de la cele două teatre, acestea reprezentând de fapt instituțiile culturale cele mai puternice ale orașului, dar și cele mai consumatoare de bani. Realizarea unui studiu asupra consumului cultural la Sfântu Gheorghe a fost recomandarea comisiei care în urmă cu câteva luni s-a ocupat de evaluarea mandatului directorului TTA, Bocsardi Laszlo.
La acea vreme s-a iscat un scandal între municipalitate pe de-o parte și lumea teatrală pe cealaltă parte, deoarece Bocsardi nu a obținut din prima o notă suficient de mare încât să nu mai dea un nou concurs pe postul de director al TTA. Comisia a fost refăcută și situația s-a rezolvat favorabil directorului TTA, însă se pare că municipalitatea a ținut cont de recomandările comisiei, comandând acest studiu prin care dorește să afle câtă cultură consumă cei din Sfântu Gheorghe şi în ce proporţie se justifică programele culturale de aici.
Studiu de 9.000 de euro
Studiul comandat de Primărie va fi realizat de către o firmă specializată în Consultanța managerului cultural, autoritățile locale cheltuind 9000 de euro pe plata acestui studiu.