CULTURA 6 iunie 2019

Recital de pian semnat de Szőcs Botond, la Sfântu Gheorghe

de Daniela Luca | 949 vizualizări

Pianistul revine în reședința de județ cu un concert inedit

Muzicianul premiat internațional, Szőcs Botond, revine în concert la Sfântu Gheorghe joi, 6 iunie a.c.. Evenimentul va avea loc la Biserica Unitariană din oraș, începând cu ora 19:00, iar  programul cuprinde bijuterii muzicale ale lui Frederic Chopin.

Szőcs Botond va interpreta patru dintre baladele lui Chopin: Balada nr. 1 în G. minor, OP.23, Balada nr. 2 în F Major, OP.38, Balada nr. 3 în A Major, OP. 47 și Balada nr. 4, în F minor, OP. 52, dar și 24 Preludes, OP. 28.

Tânărul de 23 de ani, originar din Sfântu Gheorghe a debutat în lumea muzicii la doar 17 ani în compania orchestrei Filarmonicii de Stat din Sibiu, iar ulterior au urmat de noi apariții alături de orchestrele simfonice din țară.

Conform criticilor de specialitate, „momentele notabile în ascensiunea pianistică a tânărului sunt aparițiile sale cu programe de recital în țară și peste hotare, printre care amintim turneele din Marea Britanie, Italia, Ungaria, Moldova, Germania, Muntenegru, Vietnam și China. În toate acestea, prestaţia sa artistică a fost considerată un succes, captivând audienţa cu o performanţă electrizantă, zguduitor de profundă”.

Szőcs Botond este câștigător a peste 12 premii I la concursuri naționale și internaționale, dintre acestea numărându-se și Premiul de Excelență în Muzică al Academiei Americano-Române pentru Științe și Arte pentru cel mai bun interpret în calitate de solist, membru al unui ansamblu de muzică sau acompaniator.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.