CULTURA 27 iunie 2018

Premiul Festivalului D-BUTAN-T - contract pe un an cu Teatrul „Andrei Mureşanu“ din Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 870 vizualizări

Teatrul „Andrei Mureşanu“ din Sfântu Gheorghe, care organizează în acest an cea de-a treia ediţie a Festivalului Naţional D-BUTAN-T, oferă câştigătorilor un contract de colaborare cu durata de un an.

Festivalul va avea loc în luna octombrie, iar ediţia din acest an este dedicată scenografilor debutanţi, respectiv absolvenţilor facultăţilor de teatru din ţară şi masteranzilor care au absolvit studiile cel mai devreme în anul 2016.

Aceştia se pot înscrie până pe 1 august cu spectacole jucate în orice limbă, subtitrate în limba română, precum şi spectacole nonverbale, teatru-dans etc cărora le-au realizat scenografia.

„Aşa cum am promis, în fiecare an am schimbat aria de expertiză. Am început cu debut în actorie, am continuat cu debut regizoral şi am ajuns anul acesta să ne concentrăm pe debutul scenografic. (...) Păstrăm conceptul din anii trecuţi - sunt cinci zile de festival cu cinci spectacole realizate de scenografii nominalizaţi în concurs. La fel ca anul trecut şi ca acum doi ani, câştigătorul festivalului va primi drept premiu şi un contract de colaborare cu teatrul nostru. Deci, echipa şi textul cu care va dori să colaborăm vor aparţine scenografului câştigător, la fel cum şi regizorul de anul trecut a avut această deschidere - să vină să propună atât textul, cât şi echipa, cât şi perioada în care noi, practic, la cererea lui, îi producem spectacolul respectiv. Deci, marele premiu rămâne acelaşi - un contract cu teatrul nostru, prin care noi producem integral spectacolul la cererea câştigătorului“, a declarat marţi, pentru AGERPRES, directorul Teatrului „Andrei Mureşanu“, Anna Maria Popa.

Ea a adăugat că pe 1 august se va închide perioada de înscriere, atunci urmând să fie anunţate şi cele cinci spectacole, respectiv cei cinci scenografi nominalizaţi pentru premiu.

Potrivit directorului teatrului, ediţia din acest an se va axa mai mult decât până acum pe workshop-uri, pe lângă membrii juriului, care vor susţine fiecare câte un atelier în cadrul festivalului, fiind invitate şi alte personalităţi.

„Ne dorim să avem alte cinci personalităţi, în plus faţă de membrii juriului, (...) oameni cu meserii extrem de bine ancorate, extrem de implicate în procesul de producţie - regizori tehnici, şefi de producţie, patroni de ateliere etc să vedem în ce măsură scenografii care ies de pe băncile universităţilor au contact şi prin ce metode ajung să îşi facă meseria şi să ajungă de la schiţă la produsul final de pe scenele teatrelor“, a mai spus Anna Maria Popa.

Preşedintele juriului va fi scenograful Adrian Damian, iar acestuia i se vor alătura Olga Igorevna Nikitina din Rusia, Irina Duskova din Finlanda, regizorul Nagy Botond, câştigătorul D-BUTAN-T 2017, şi scenograful şi designer-ul Damokos Csaba din Sfântu Gheorghe.

Prima ediţie a Festivalului D-BUTAN-T a fost câştigată de actriţa Paula Rotar, la acea vreme în vârstă de 24 de ani, absolventă a Facultăţii Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca şi masterand al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale“ din Bucureşti, iar cea de-a doua ediţie a fost câştigată de Nagy Botond, în vârstă de 25 de ani, absolvent al Universităţii de Arte din Târgu-Mureş, pentru regia spectacolului „Oneghin“, producţie a Teatrului „Figura“ din Gheorgheni.

Conducerea Teatrului „Andrei Mureşanu“ a declarat încă de la prima ediţie că Festivalul D-BUTAN-T este gândit ca un spaţiu de întâlnire şi confruntare între cei mai tineri actori, regizori, scenografi, coregrafi, dramaturgi, compozitori de muzică de teatru etc, aflaţi la început de drum, dar şi ca un „motor de căutare“ a celor mai talentaţi dintre aceştia.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.