Poeta Doina Ioanid vine la Sfântu Gheorghe de Ziua Culturii Naționale
Publicul va putea răsfoi noul volum tradus în maghiară
Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, publicul din Sfântu Gheorghe va avea ocazia să o întâlnească pe poeta Doina Ioanid, redactor al cunoscutului săptămânal Observator Cultural. Evenimentul va avea loc miercuri, 15 ianuarie, de la ora 18:00, la ceainăria Tein Teahouse.
Organizatorii anunță că evenimentul este prilejuit și de faptul că, recent, la Editura Lector din Târgu Mureș, a apărut o culegere reprezentativă din lirica Doinei Ioanid, tradusă în limba maghiară de Lövétei Lázár László. Această carte va fi prezentată publicului larg cu ocazia întâlnirii de miercuri.
„Amfitrionul întâlnirii, a cărei invitată este, alături de autoare și de traducătorul poeziilor sale, și reprezentanta Editurii Lector, Gálfalvi Ágnes, va fi Szonda Szabolcs, directorul Bibliotecii Județene «Bod Péter»”, au specificat organizatorii.
Poeta Doina Ioanid s-a născut în 1968, la București. Ea a absolvit Facultatea de Litere a Universității București în 1995 și cursurile de Master (Studii Culturale Franceze) la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a aceleiași universități, în 1998, se arată în invitație. În aceeași sursă se precizează că autoarea a publicat poeme în volumul colectiv Ferestre ’98, girat de Mircea Cărtărescu (1998), împreună cu Ioana Vlasin, Cecilia Ştefănescu, Marius Ianuș, Angelo Mitchievici, Iulian Băicuș și Victor Nichifor.
A debutat individual cu un volum de poeme în proză „Duduca de marțipan”, pentru care a obținut în anul 2000 premiul de debut „Prima Verba”. Au urmat alte volume de poezie: „E vremea să porți cercei”, care în 2001 a fost nominalizat la Premiile ASPRO și „Cartea burților și a singurătății”, lansată în 2003.
Poemele sale au fost traduse in franceză, maghiară, turcă, slovenă, bulgară, croată, germană, neerlandeză, engleză, galeză și polonă, se mai specifică în aceeași sursă.
Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană „Bod Péter” și Editura Lector, în parteneriat cu Tein Teahouse.