Peste 30 de volume dedicate unor personalităţi ale vieţii publice româneşti, apărute în colecţia „Profesioniştii noştri”
Peste 30 de volume dedicate unor personalităţi ale vieţii publice româneşti au apărut în ultimii zece ani la Editura Eurocarpatica a Centrului European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu Gheorghe, în colecţia „Profesioniştii noştri”, iar anul acesta vor mai ieşi de sub tipar alte patru.
Potrivit reprezentanţilor Centrului, recent a fost lansat cel de-al 34-lea volum din colecţia „Profesioniştii noştri”, dedicat muzeografului şi etnografului Ligia Fulga, în cadrul proiectului „Promovarea identităţii culturale româneşti din sud-estul Transilvaniei prin lucrări reprezentative”, cofinanţat de Secretariatul General al Guvernului României.
„Volumul «Profesioniştii noştri 34. Ligia Fulga. Despre etnologie, dăruire şi competenţă» întregeşte galeria personalităţilor culturale omagiate în această colecţie unicat în România. Volumul poate fi inclus în bibliografia recomandată studenţilor şi celorlalţi specialişti cu preocupări în domeniul păstrării şi valorificării ştiinţifice a patrimoniului cultural naţional. Lucrarea permite racordarea preocupărilor din domeniile muzeologiei, etnografiei şi culturii populare, din Arcul Intracarpatic, la circuitul cultural, naţional şi internaţional”, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES.
Centrul European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu Gheorghe are în pregătire şi alte volume în colecţia „Profesioniştii noştri”, printre care unul dedicat lui Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române.
„Proiectul «Profesioniştii noştri», iniţiat împreună cu cercetătoarea Ana Grama, cu binecuvântarea Vlădicăi Ioan Selejan, azi Mitropolitul Banatului, a devenit, după mai bine de un deceniu, un proiect de succes. În colecţia «Profesioniştii noştri», în perioada 2010-2022, la Editura Eurocarpatica a Centrului European de Studii Covasna-Harghita, au apărut 33 de volume dedicate unor personalităţi ale vieţii publice româneşti (muzeografi, arhivişti, cercetători, scriitori, profesori şi publicişti), din care 16 originare din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş. (...) În acest an, în colecţia «Profesioniştii noştri» urmează să mai apară volumele: «Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române, la 80 de ani»; «Ioan Muşcutariu, prof. univ. dr. în domeniul fizicii, timp de 33 ani, la Universitatea de Vest Timişoara şi timp de 10 ani cercetător şi profesor universitar asociat la două universităţi din SUA şi o companie de cercetare cu NASA, originar din Arini, din fostul judeţ Trei Scaune»; «Catinca Agache, scriitor, cercetător, om de cultură, profesor, publicist, doctor în filologie (Covasna - Koln)»; «Ana Dobreanu, arhivist, muzeograf, cadru didactic, specialist în limba şi paleografia maghiară, doctor în istorie (Miercurea Ciuc)», se mai arată în comunicat.
Toate volumele din colecţia „Profesioniştii noştri” vor putea fi găsite până la sfârşitul anului pe biblioteca digitală „Eurocarpatica”, care cuprinde volume de istorie, teologie, etnografie, demografie, sociologie, pedagogie, management, memorialistică, monografii, precum şi publicaţii referitoare la istoria, cultura şi civilizaţia românilor ardeleni şi convieţuirea lor cu cetăţenii de alte etnii.