Interviu cu pictorul Lőrincz Róbert din Sfântu Gheorghe 

Între alb și negru poate să fie întuneric sau un întreg curcubeu. La fel și între iubire și ură. Uneori e îndeajuns un pas să transformi repulsia în afecțiune, alteori nicio călătorie în jurul Pământului nu va schimba acest lucru. Depinde de fiecare și de răspunsurile la „de ce”-urile proprii. Asta vine să ne învețe povestea tânărului Lőrincz Róbert, originar din Sfântu Gheorghe pentru că deși desena dintotdeauna, nu s-a împăcat mereu cu pictura. Până la un moment dat.  

Acum, la vârsta de 24 de ani are diplomă de master (2019) și licență (2017), după finalizarea studiilor la Facultatea de Pictură din cadrul  Universității de Artă și Design din Cluj Napoca. Anterior a absolvit Liceul de Artă „Plugor Sándor” din Sfântu Gheorghe (promoția 2014). Între anii de școală au stat o mulțime de premii și reușite, cele mai notabile fiind câștigarea în 2013 a Concursului Național „Carmen Sylva” pentru Tinere Talente, categoria Pictură, cu 5 lucrări, prezentate la expoziția temporară la Castelul Pelișor din Sinaia sau distingerea cu diplomă și medalie în cadrul Galei Festive pentru aniversarea a 550 de ani de existență a orașului Sfântu Gheorghe, în decembrie 2011, la Teatrul „Tamási Áron”.

Cea mai recentă reușită a sa s-a concretizat în perioada 16 – 22 septembrie a.c., când o lucrare de-a sa a ocupat un binemeritat loc în expoziția „Imaginile lui Enescu”, de la Biblioteca Națională a României din București. Lucrarea lui  Róbert  a fost selectată printre cele mai bune 30 din cele peste 180 înscrise în concursul național cu același nume ca expoziția, dedicat marelui George Enescu. Despre această reușită, dar și despre cum a descoperit afinitatea față de pictură, când a fost cel mai mândru de faptul că ales calea artelor, dar și alte detalii interesante, în rândurile care urmează.

Cât ai muncit la lucrarea care a fost selectată să fie parte a expoziției „Imaginile lui Enescu”? 

Aproximativ 5 ore. 

Ce simte un artist, când o lucrare a sa este aleasă printre cele mai bune din țară, într-o astfel de competiție, închinată unui artist atât de important al României?

Cu siguranță orice artist își dorește ca arta lui să fie apreciată și un astfel de rezultat nu poate decât să îl încurajeze.

Ce te-a motivat să participi la concursul „Imaginile lui Enescu”? 

Oportunitatea de a participa la o expoziție de nivel național.

Cu siguranță poți să fii artist desăvârșit și fără să îți încerci puterile în astfel de competiții. Totuși, acestea pot fi utile, pentru că vin cu noi experiențe. Pentru tine, ce învățăminte a adus această competiție? 

Am intuit și mi-a fost confirmată ideea că, în contextul unei competiții bazate pe o tematică muzicală sau, în general, în cazul reprezentării vizuale raportate la elementul muzical, o abordare abstractă este mult mai adecvată decât una figurativă. Cu toate acestea, eu am optat în favoarea unei creații care să îmbine sau să reconcilieze aparentul antagonism dintre figurativ și abstract, rezultând o lucrare mai mult atmosferică decât apologetică.

Eu nu mă pricep la artă, dar pot să mă exprim în calitate de privitor neavizat și să spun că imaginea realizată de tine chiar mă face să simt concentrarea și dedicarea personajului. Sunt curioasă totuși cum ai ales cromatica? 

Cromatica rece mi-a fost sugerată de melancolia subtilă ce transpare în anumite momente ale operei enesciene, precum și o intimă afinitate spirituală pe care o am față de acest registru cromatic.         

   Cum ai descoperit pasiunea pentru artele plastice? Sau ea te-a găsit pe tine? 

Nu aș putea să localizez cu precizie un moment în care să fi descoperit această pasiune, aș putea spune că această înclinație s-a manifestat din copilărie, îmi plăcea de mic să desenez și în dezvoltarea mea artistică am cochetat cu mai multe forme de artă vizuală (graffitti, benzi desenate, icoane, etc.) până când am fost transferat la liceul de arte, moment semnificativ deoarece în acest cadru m-am familiarizat cu istoria artei și abordarea academică a desenului și picturii. 

Când ai început să pictezi?

La vârsta de 14 ani am descoperit pictura în ulei. Până în acel moment nutream o puternică repulsie față de pictură, nu îmi reușeau lucrările în tempera și acuarele. Comparativ cu ideea de siguranță, rigoare, precizie și „curățenie” pe care o asociam cu desenul, pictura era pentru mine un  mediu ostil, greu de controlat, supus arbitrarului. Apoi, când a început mama să picteze în ulei pe pânză, ca hobby, am încercat și eu, mi-a plăcut și am continuat. Interesul față de istoria artei și plăcerea cu care practicam noua tehnică se stimulau reciproc și astfel evoluția mea a căpătat direcția și caracterul pe care le are în prezent.

Sunt persoane pentru care pictura este terapie. Tu ce simți când te afli în fața pânzei sau a foii albe?

Mă simt ca un conchistador spaniol pe cale să distrugă puritatea virginală a unui teren neexplorat. Glumesc, dar adevărul este că, deși mirosul hârtiei sau pânzei proaspete este o veritabilă delectare senzorială, abia aștept să o mânjesc, să o scrijelesc, să o pervertesc cu delirul meu pedant și vanitos.

Care este momentul de care ești cel mai mândru în cariera ta de artist de până acum?

S-a întâmplat în timpul facultății, eram într-un bar și, de plictiseală, am început să mâzgălesc niște ființe grotești cu pixul pe o bucată de hârtie, apoi am plecat uitând desenul pe masă. A doua zi, când intru cu colegii de facultate în același bar, îmi găsesc desenul expus pe perete în toata splendoarea sa, lângă o fotografie de secol 19 înfățișând o scenă de bordel. Am fost plăcut surprins și chiar flatat de acest gest, care vădește, pe lângă un spirit ludic, și un rafinat simț estetic, asta într-un bar unde, ca decor, suveran este kitsch-ul.

Fiind absolvent al Liceului de Artă „Plugor Sándor”, aș vrea să știu care e sfatul tău pentru tinerii care urmează calea artelor? 

Sfaturile mele ar fi următoarele: să deseneze în fiecare zi, preferabil după natură, deoarece pentru orice artist plastic serios desenul este o unealtă esențială. Pentru cei interesați de arta figurativă, studiul anatomiei și al vechilor maeștri este indispensabil, iar o cunoaștere, măcar de ansamblu, a istoriei artei nu strică deloc. Recomand oricărui artist să-și cultive interesul față de celelalte arte, eu personal am avut și încă mai am multe de câștigat, nu doar pe plan estetic, ci și spiritual, din contactul cu literatura universală, arta cinematografică, muzica clasică etc. Studiul esteticii ca disciplină filosofică nu te ajută neapărat să fii un artist mai bun, evident există scrieri fascinante despre artă cum ar fi eseurile lui Oscar Wilde, sau curioasele teorii despre frumos ale unui artist ca William Hogarth, dar așa cum spune Barnett Newman, un pictor abstract american: „Estetica pentru artist este ca ornitologia pentru păsări”. 

Ai planuri să mai participi la alte competiții? Sau cum și când îți vom putea vedea din nou creațiile? 

Probabil voi participa și la alte concursuri, dar încă nu pot spune nimic concret pe tema asta, cât despre a doua întrebare, intenționez să am o expoziție personală în Sfântu Gheorghe în acest an. Informații cu privire la data și locația expoziției vor fi mediatizate la momentul oportun.