CULTURA 29 ianuarie 2018

„Mica Unire” din Ciumernic

de Iulia Drăghici - Taraș | 1762 vizualizări

Reprezentanții parohiei și copiii din zona Sita Buzăului au organizat un spectacol dedicat Unirii Principatelor Române

Căminul Cultural din satul Ciumernic, al comunei Sita Buzăului a fost duminica aceasta gazda unui spectacol organizat de reprezentanții Parohiei Ortodoxe și de copiii din localitate. Evenimentul a fost parte a concursului național cultural – artistic, „Unirea: libertate și unitate”, coordonat de Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române.

Scena căminului sitean a prins viață duminică sub atenta și blânda organizare a preotului Claudiu Lihor, a soției sale, preoteasa Alemănuța Lihor și a celor peste 20 de copii din localitate. Cei care au avut bucuria să se afle în public au asistat la un program din care au făcut parte cântece și poezii patriotice sau prezentări de filme și informații istorice despre „Mica Unire”. În final, toți participanții, copii și adulți, și-au dat mână cu mână și au învârtit o frumoasă Horă a Unirii.

„Copiii sunt încântați să participe la aceste evenimente, iar oamenii din comunitate de asemenea. Ne-au rugat să mai organizăm astfel de acțiuni. Cred că prin aceste întâlniri îi învățăm pe oamenii din comunitate și în principal pe copii, să fie mai apropiați, să sară în ajutor, adică să fim o mare familie. De fapt, asta ne dorim, și eu și părintele, să fim Familia Ciumernic” ”, ne-a declarat preotul din Ciumernic, Claudiu Lihor.

Pe lângă evenimentul de duminică, 28 ianuarie, copiii din Ciumernic au mai fost implicați în activități din proiectul „Unirea: libertate și unitate”, printre care și atelierul de pictat icoane pe sticlă, întâlniri de activități catehetice, festivalul de colinde din decembrie sau împărțitul de cadouri în prag de sărbători pentru persoane dezavantajate social din comunitate.

Proiectul la care ia parte Parohia Ciumernic se derulează în perioada 21 noiembrie 2017 – 21 mai 2018 și are ca scop cultivarea dragostei față de țară și de Biserică și educarea copiilor în sensul respectării valorilor tradiționale și a afirmării propriei identități religioase, culturale și naționale. Concursul are totodată și caracter filantropic.

În planurile reprezentaților Parohiei Ciumernic în ceea ce privește acest concurs național se găsesc în continuare acțiuni de sprijinire a celor mai puțin norocoși din comunitate prin oferirea de daruri în pragul sărbătorilor pascale, precum și organizarea unui spectacol cultural-artistic cu ocazia Paștelui.  

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.