„Mai întâi te naști” la TAM
Marți, 14 mai, se va juca pentru prima oară anul acesta spectacolul „Mai întâi te naști”. Teatrul „Andrei Mureșanu” vă invită să vizionați spectacolul unuia dintre cei mai premiați regizori români: Radu Afrim. Reprezentația va avea loc în Sala Mare a Teatrului, de la ora 19.00, urmând ca pe 20 mai „Mai întâi te naști” să se joace la Iași.
În „Mai întâi te naşti” le veţi cunoaşte pe Lili şi Pipi – două surori care, din principiu şi din teama de exterior, nu pleacă niciodată prea departe de casă, pe Viktor – cel veşnic bântuit de o migrenă îngrozitoare, pe Axel – un pesimist căruia-i e teamă că la un moment dat va dispărea, dar şi pe Nymse – care nu înţelege cum pot exista mai multe feluri de iubire, fiind în cele din urmă convinsă de Toader că fiecare dintre noi are mii şi mii de fire ce ne leagă de un alt om…
Ciudate şi nerăbdătoare, lipsite de înţelegerea celor din jur, personajele danezei Line Knutzon ne însoţesc într-o comedie plină de stil, savoare şi culoare, în care întrebările despre dragoste şi singurătate nu-şi găsesc mereu răspunsurile, ci mai degrabă ne pot arunca într-un joc periculos al căutării dreptăţii. O piesă-basm, o piesă-poem, fabricată de un regizor-poet prin definiţie (Radu Afrim), care va cuceri spectatorii definitiv.
Spectacolul a fost prezentat în mai multe festivaluri naționale și internaționale, printre care și cel de la Plymouth, U.K., în anul 2011.
Radu Afrim este unul dintre cei mai apreciaţi regizori români şi totodată laureatul celor mai importante premii teatrale, precum UNITER pentru cea mai bună regie în anii 2006 şi 2007, Premiul Coup de Coeur de la Presse, dobândit în 2008 la Festivalul de la Avignon, sau Premiul Cultural Europa, acordat în 2009 de EuroKultur Forum.
Preț bilet: 7 lei elevi/studenţi, 10,5 lei adulţi. Biletele se găsesc la casieria teatrului înainte cu jumătate de oră de începerea spectacolului sau se pot rezerva la nr. de telefon 0766226999.