Magia teatrului i-a fermecat pe copiii din Sita Buzăului
Personajul Păcală i-a amuzat pe copii, iar ei l-au ajutat pe acesta în soluționarea diferitelor probleme pe care le-a întâmpinat
Momente cum rar mai vedem, mai ales în această perioadă de pandemie, au avut loc în sala Căminului Cultural de la Sita Buzăului duminică, 1 noiembrie, când peste 50 de copii, așezați la distanță unul față de altul, l-au cunoscut pe Păcală, personajul din poveștile de odinioară. Micuții din Sita Buzăului l-au ajutat pe Păcală să numere în limba română și engleză, să facă adunări, ba chiar să își găsească porcușorul pierdut, iar apoi l-au îndemnat pe acesta să-și termine de mâncat toată ciorba, așa cum au învățat ei că este bine. Păcală i-a distrat în schimb cu glume și momente de dans, atunci când acesta a demonstrat tot ce știe în materie de dansuri orientale, în timp ce dansul pinguinului l-a obosit.
Copiii au fost fascinați de ceea ce se întâmpla pe scenă, iar atunci când Păcală le-a solicitat ajutorul, i-au răspuns întotdeauna prompt. Rar am mai văzut o sală cu peste 50 de copii care să răspundă în cor întrebărilor venite de pe scenă și râzând atunci când vedeau năzdrăvăniile lui Păcală. Întregul spectacol a avut și momente muzicale, care, după cum am observat din comportamentul celor mici, au fost cele mai îndrăgite, întrucât aceștia țineau și ei ritmul melodiilor, bătând din palme.
Și pentru organizatorul spectacolului, Laurențiu Calomfirescu, spectacolul de la Sita Buzăului a fost unul diferit, căci, după cum ne-a spus acesta, aici copiii și-au făcut mult mai simțită prezența.
„Eu cred că a fost foarte bine primit de copii. E un spectacol interactiv, cu multă muzică compusă special. Se vede că acești copii sunt dornici să vadă spectacole, să contribuie la realizarea lor. Sunt foarte încântați, trăiesc foarte profund tot ceea ce văd și sper că s-au bucurat de această zi frumoasă de noiembrie. Peste tot copiii au fost foarte receptivi și s-au implicat și au trăit toate momentele poveștii, dar parcă astăzi au fost mult mai vocali, s-au exprimat mult mai liber decât până acum. Au fost bucuroși, voiau să îl ajute pe Păcală, au trăit cu el toate poveștile și am impresia că aici, la Sita Buzăului, copiii sunt mult mai apropiați de povești și de spectacole. Probabil au mai fost spectacole aici și știu ce e acela un spectacol și atunci au primit foarte bine toată povestea asta”, ne-a spus organizatorul.
„Momentul a fost unic pentru localitatea noastră”
Actorul care l-a interpretat pe Păcală, Ionel Barac, a rămas încântat de reacția copiilor din Sita Buzăului în diferitele momente ale spectacolului.
„Au fost foarte receptivi, noi avem niște „agățători” pentru ei. Astăzi cel puțin au răspuns super, super frumos și asta ne ajută pe noi, adică dacă primești energie de la copii, atunci poți să construiești cu mai multă încredere și povestea este mai savuroasă. Noi ne bucurăm de fiecare dată, adică meseria asta o iubim și ne place să o facem și este o plăcere să te deschizi în fața oamenilor, în fața copiilor și să le poți spune o poveste, iar ei să plece veseli, bucuroși, diferit de cum au venit”, ne-a spus actorul principal al spectacolului.
În sală au fost foarte puțini părinți, având în vedere că locurile, cu scaunele distanțate, au fost destul de puține, aceștia au preferat să îi lase singuri pe copii să urmărească spectacolul. Totuși, în sală au rămas câțiva părinți, printre care și Sorin Bularca, împreună cu fetița sa, Sofia, cu vârsta de trei ani. Acesta spunea că momentul a fost unic pentru comuna Sita Buzăului și își amintea că el când era de vârsta fiicei lui nu a avut parte de asemenea spectacole.
„Momentul a fost unic pentru localitatea noastră. Fiind copil nu am mai întâmpinat așa spectacol minunat, mulțumim primarului și mulțumim celor care l-au organizat. Pentru copii a fost un moment de dezvoltare și de cunoaștere a anumitor povești, fiindcă în televiziune au dispărut aceste povești și aici sunt binevenite pentru toți copiii. Aceștia au fost foarte bucuroși, au aplaudat și au râs în același timp. Au fost foarte entuziasmați de atmosfera creată de grup. Foarte frumos!”, ne-a spus Sorin Bularca, care a stat pe tot parcursul spectacolului lângă fetița sa, Sofia.
Și ea ne-a împărtășit că cel mai mult i-au plăcut momentele muzicale și că ar mai merge oricând la astfel de spectacole.
Păcală își continuă drumul în județul Covasna
Luni, 02.11.2020, Păcală a ajuns, pentru a doua oară, în comuna Barcani, iar de acolo, dacă situația epidemiologică o va permite, o să pornească în drum spre Valea Mare, unde ar vrea ca pe data de 7 noiembrie a.c., să îi încânte și pe copiii locului.
„Mai avem mâine (n.red. luni) la Barcani și sâmbăta viitoare la Valea Mare. La Valea Mare au fost patru cazuri (n. red. de coronavirus), ceea ce la numărul populației este un procent destul de mare, dar pe 4 (n. red. noiembrie) se termină carantina și sperăm ca pe 7 noiembrie să ținem acest spectacol acolo. Dacă nu, ne vom orienta din timp și îl vom face în altă parte, dar eu vreau la Valea Mare pentru că e o comunitate de români foarte frumoasă și, sper eu, unită și dornică să vadă și spectacole în limba română pentru copii sau chiar și pentru cei mari”, a mai spus, în final, pentru Observatorul de Covasna, Laurențiu Calomfirescu, organizatorul spectacolului.
După spectacolul pentru copii, la ora 19:00 a urmat un concert al trupei „Trei Parale” la care au fost invitați și părinții copiilor de data aceasta.
Întregul spectacol este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Artelor Contemporane (APAC) și Asociația ANTIQVA din București, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei, Centrul Cultural „Nicolae Colan”, Dacic Cool, Arena Communication, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului și al Serviciului de Dezvoltare Comunitară.
Important de precizat este și că la intrarea în sala de spectacol spectatorii vor fi obligați să poarte masca de protecție și să îngăduie personalului să le măsoare temperatura, pentru a respecta toate normele stabilite de lege, în contextul pandemiei de coronavirus.