Întorsura Buzăului va avea încă o sărbătoare importantă a comunității
Anul acesta, la „petrecerea” Ziua Limbii Române este invitată toată lumea, cu o singură condiție
Ziua Limbii Române este un prilej pe care Centrul de Tineret Întorsura Buzăului îl folosește la adevărata lui valoare și importanță. O „petrecere” inedită dedicată acestei sărbători, care va fi despre scris, citit, vorbit și comunitate, va avea loc joi, 31 august, la Biblioteca orășenească, dar și în alte locuri din oraș. Totul va începe, însă, în zona centrală a orașului (zona Primăriei), cu un flashmob. Invitația la acțiunile care vor fi derulate pe tot parcursul zilei este deschisă pentru toată comunitatea. Cu o singură condiție!
În cadrul evenimentului vor fi organizate mai multe ateliere și activități, care vor avea loc atât la biblioteca orășenească (acum amenajată în fostul sediu BCR), cât și la primărie, în școli, la Casa de Cultură, în parcuri, în zona Camping, Clubul Elevilor, cabinetul medicului de familie, piațeta din centru, etc., orice loc ce poate fi transformat în loc de citit.
„Spre deosebire de anii trecuți, în care Ziua Limbii Române a fost sărbătorită la Întorsura Buzăului în școli și alte instituții într-un cadru restrâns, anul acesta, invităm întreaga comunitate să sărbătorească Limba Română prin acțiuni inedite care promovează stilul de viață armonios, incluzând lectura, scrierea creativă, scrisul de mână, preocuparea pe tot parcursul vieții pentru păstrarea limbii și respectarea normelor ortografice și ortoepice. Acțiunea va fi un schimb intergenerațional de idei în care adulții devin modele pentru tineri și viceversa.
Le oferim locuitorilor orașului nostru, indiferent de ocupație sau de vârstă, ocazia de a participa la „Atelierul de caligrafie”, la „Relaxare prin lectură” sau la „Vorbește și scrie corect românește”, la „Făuritorii de cuvinte”- întâlnire cu scriitori locali sau la „Cum am învățat românește” - mărturii ale unor persoane care au altă limbă maternă decât limba română. Atelierele se vor desfășura pe parcursul întregii zile, iar programul va fi comunicat pe pagina evenimentului de pe rețelele de socializare”, a spus, pentru Observatorul de Covasna și CovasnaMedia.ro, coordonatoarea evenimentului, profesoara Doina Pătrunjel.
Sărbătoarea începe la ora 9:30, cum altfel?, printr-o acțiune inedită.
„La ora 9:30, în centrul orașului, vom organiza flashmob-ul „Împreună pentru cultură” la care și-au anunțat participarea copiii și profesorii de la Casa familială nr. 2, seniorii de la Asociația „Românașul”, elevi și profesori de la instituțiile de învățământ din oraș, copiii și formatorii din Tabăra de zi #haiafară, membrii trupei de teatru 3T, voluntari. Sunt bineveniți toți locuitorii din Întorsura Buzăului, precum și cei aflați în trecere, cu condiția să își aducă o carte, să se oprească pe trotuar, în centrul orașului și să citească 10 minute”, ne-a mai informat profesoara Doina Pătrunjel.
Atelierele care vor avea loc în mai multe spații publice, ca de exemplu cel de caligrafie, vor fi marcate cu afișe care vor indica asocierea cu „Ziua Limbii Române”.
Vorbește și scrie corect românește, în fiecare joi de acum încolo
Unul dintre ateliere, „Vorbește și scrie corect românește”, debutează joi, dar este un demers pe termen lung, care va continua în fiecare joi, după cum ne-a explicat coordonatoarea acestuia, profesoara Andreea Filofi.
„Vorbește și scrie corect românește este un moment de limbă literară (limbă standard) menit să le amintească vorbitorilor normele de pronunțare, de scriere și de întrebuințare corectă a cuvintelor conform DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a, revăzută și adăugită, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Editura Univers Enciclopedic, 2022) și DEX (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a III-a, revăzută și adăugită, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2016), prin intermediul unor scurte situații de comunicare în care ne putem regăsi în mod obișnuit. Astfel, în fiecare zi de joi, de la ora 10:00, pe pagina de Facebook a bibliotecii orășenești, Biblioteca Întorsura Buzăului, membri ai comunității noastre, „cu vârsta cuprinsă între 9 și 99 de ani”, care au acces la pagină și urmăresc cu interes acțiunile promovate de bibliotecă, vor găsi o „scurtă” (i.e. timp redus de citit) postare despre un moment de limbă română corectă, pe care îl putem multiplica și, în timp, devine un exercițiu de învățare activă. Această lucrare se înscrie într-o serie mai largă de acțiuni dedicate vorbitorilor de limbă română, desfășurate în mediul online și nu numai „aici”, cu scopul de ne face mai atenți la felul în care ne exprimăm în diverse contexte de comunicare, de a ne aminti cât de important este să ne corectăm când greșim și să devenim (mai) conștienți de acest lucru”, ne-a explicat profesoara de limbă română de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” și Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Întorsura Buzăului, Andreea Filofi.
Acțiunea continuă pe termen nelimitat pentru că este important să ne dăm seama că Ziua Limbii Române este o sărbătoare de zi cu zi, nu doar de marcat într-o anume dată pe an.
„La propunerea de implicare primită de la doamna prof. Pătrunjel Doina, coordonatorul programului stabilit pentru Ziua Limbii Române, am considerat utilă această activitate care să dureze, să revină ca un „semn de carte” în exercițiile noastre de învățare continuă, învățare cu grijă față de limba română maternă sau ca limbă nematernă. Mi-am amintit zilele trecute de acțiunea desfășurată la Paris, dictarea „demnă de cartea recordurilor”, la care au participat peste 5.000 de persoane, un scop al organizatorilor fiind „de a-i face să iubească, să învețe sau să stăpânească ortografia”, și mă gândesc că „aici” este și intenția noastră prin activitățile propuse în cadrul comunității noastre, de a promova grija față de exprimarea clară și corectă în limba română în diverse situații de comunicare”, a mai explicat profesoara Andreea Filofi.
Proiectul este susținut de Primăria Orașului Întorsura Buzăului.
„Așa cum ne-a obișnuit, doamna Doina se implică și reușește să creeze evenimente deosebite de fiecare dată. Evenimente dedicate sărbătoririi Zilei Limbii Române au fost organizate și în anii anteriori, de obicei în școli, dar niciodată nu au avut o asemenea anvergură. De această dată este implicată și primăria care pune la dispoziția inițiatorilor spațiile publice necesare bunei desfășurări a activităților, precum și sprijin logistic și uman. Invit întorsurenii, și nu numai, să se alăture inițiativei, să participe la activități și să se bucure de modul inedit în care acestea se vor desfășura”, ne-a transmis și viceprimarul Silviu Popica.
Ziua Limbii Române este sărbătorită anual la data de 31 august. Evenimentul a fost instituit prin lege din 2013.
Afiș: Delia Barbu