CULTURA 20 iulie 2022

„Festivalul Vălenilor” va avea loc la finalul lunii septembrie

de David Leonard Bularca | 1427 vizualizări

Un nou eveniment va avea loc la Valea Mare, intitulat „Festivalul Vălenilor”, organizat în parteneriat cu Asociația „Din suflet pentru văleni”, au anunțat autoritățile locale pe Facebook. Spectacolul se va desfășura în zona de picnic din localitatea covăsneană, pe 24 și 25 septembrie. Pe scenă vor urca atât artiști cunoscuți publicului larg, cum ar fi Ionuț Fulea sau Amna, cât și interpreți de muzică din zona Buzaielor. 

„După câțiva ani de pandemie și diferite alte probleme, din cauza cărora nu s-au putut desfășura evenimente, Primăria și Consiliul Local Valea Mare, împreună cu „Asociația Din Suflet pentru Văleni", organizează „Festivalul Vălenilor", în primă ediție. Este un festival de toamnă, 24, 25 septembrie. Avem nevoie de o sărbătoare, a noastră, a vălenilor, pe care sperăm să o ducem la cât mai multe ediții de acum înainte”, au scris autoritățile pe Facebook. 

Organizatorii au anunțat și că lista celor care doresc să sponsorizeze festivalul este încă deschisă. 

„Toamna este un anotimp frumos, îmbelșugat, anotimpul recoltelor, vălenii oameni harnici, iar împreună trebuie să ne bucurăm și să sărbătorim. Este perioada unică din an care oferă un tablou perfect de culori și peisaje spectaculoase (...). Mulțumim invitaților pentru că au acceptat să ne fie alături, tuturor sponsorilor de până acum, dar lista e deschisă, orice ajutor e binevenit”, au mai punctat autoritățile din Valea Mare. 

Sursa foto: Primăria Comunei Valea Mare / Facebook 

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.