CULTURA 15 decembrie 2020

„DanSiRoza” și „Marioneta”, noile spectacole marca 3T care au ajuns în fața spectatorilor

de David Leonard Bularca | 1344 vizualizări

În jur de 75 de oameni au fost prezenți în sală

La un an și câteva luni de când a luat naștere proiectul 3T (Teatru pentru Toți Tinerii), acesta a primit un suflu nou, iar acum „Caravana 3T” își propune să ajungă în fața cât mai multor oameni, chiar dacă pandemia le cam pune multe bețe în roate. Vineri, 11 decembrie a.c., au fost prezentate noile spectacole ale trupei, în Sala de Festivități a Liceului Teoretic „Mircea Eliade”, din Întorsura Buzăului. Toate măsurile de protecție impuse de pandemie au fost respectate, ne-au asigurat organizatorii spectacolului.

„Spectacolul pregătit de Mariana Pachis de la Pakiss Brand este un spectacol inedit. Scenariul este original,  a fost scris de tinerii de la Atelierul de scriere creativă și/sau de actorii care l-au interpretat. Și  participanții la atelierul de decoruri și costume au fost „actori” în acest spectacol și au realizat costume „live”. Ați mai văzut vreun spectacol în care decorul se schimbă continuu, se adaptează la replicile actorilor și sugerează live ceea ce se întâmplă pe scenă? Prin sandart („arta nisipului”), acest lucru a fost posibil la Caravana 3T”, a spus, pentru Observatorul de Covasna, coordonatoarea proiectului, Doina Pătrunjel.

În perioada următoare, spectacolul va ajunge și în alte zone din județ, dar și în Harghita și Chișinău.

„Această premieră, în adevăratul sens al cuvântului, a fost posibilă datorită adolescenților noștri talentați, datorită energiei lor, datorită creativității și generozității acestor tineri minunați! Însă, fără întâlnirea - deloc întâmplătoare - cu Pakiss Brand, care a avut darul de a descoperi tot ce este mai bun în acești tineri, Caravana 3T ar fi fost mult mai... obișnuită! Următoarea întâlnire a Caravanei 3T cu spectatorii va avea loc la Chișinău, fiind urmată de alte întâlniri online cu spectatorii din județele Covasna și Harghita. <<Oferă pentru a primi>>  este mesajul nostru - în prag de sărbători - pentru toți spectatorii 3T!”, ne-a mai spus Doina Pătrunjel. 

Regizoarea spectacolului, Mariana Pachis, ne-a spus că apreciază munca depusă de tinerii actori.

„A fost o plăcere să lucrez cu ei, să văd că arta spectacolului a fost o entitate tânără, scrisă creativ, bazată pe o scenografie în timp real și pe un joc actoricesc impecabil. Ne-am adaptat timpurilor cu mască și am jucat cu mască pe față. Dicția lor (n. red. a actorilor) a fost lucrată în aceste condiții și, chiar dacă nu era observată în totalitate expresivitatea, ei au fost o oglindă a efortului depus. Mulțumesc doamnei Pătrunjel pentru coordonarea impecabilă și pentru dăruirea totală oferită tinerei generații. Mulțumesc doamnei directoare, Maria Bularca pentru că am avut ocazia să văd un liceu frumos, curat și mai ales dotat cu o scenotehnică foarte bună”, ne-a împărtășit Mariana Pachis. 

Impresiile de după încheierea spectacolului

În sală au fost aproximativ 75 de persoane. Fiecare spectator a primit un bilet la intrare, astfel încât organizatorii să se asigure că nu se va depăși numărul maxim de persoane care puteau fi prezente, adică 100. Publicul a fost rugat să poarte pe toată durata spectacolului masca de protecție și să păstreze distanța față de celelalte persoane prezente.

Totuși, noile reguli stabilite pentru a limita răspândirea virusului SARS-COV-2 nu au luat din magia teatrului pentru spectatori.

„Spectacolul 3T a fost unul memorabil. M-am bucurat sa-i văd pe colegii din liceu care au transpus lumea în așa-zisele „marionete”. Am apreciat faptul că au tratat piesa de teatru din punct de vedere obiectiv. Fiecare marionetă își spunea punctul de vedere, cum că ar trebui să nu se mai lase manipulați de păpușari, ceea ce ar trebui să facă și oamenii din societatea actuală. Următoarea piesă de teatru, „DanSiRoza” a fost foarte amuzantă, virusul prezent din teatru fiind asimilat cu cel din prezent. Super spectacol, super actori, super coordonatori”, ne-a spus o spectatoare, Denisa Buzea.

„Ziua de vineri pentru mine a fost o zi importantă, deoarece tot ce a fost prezentat către public a fost marcă originală 3T. Am avut numeroase emoții în acea zi și am fost bucuros de faptul că publicul a fost fascinat de reprezentațiile noastre scenice”, a spus și un membru al trupei 3T, Alexandru Agavriloaiei.

3T a luat naștere anul trecut, printr-o finanțare primită din partea Primăriei și Consiliului Local din Întorsura Buzăului, iar anul acesta proiectul continuă cu sprijinul Guvernului României, iar cofinanțarea este asigurată de Asociația de Tineret „Alexandra Ducancea”, împreună cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Covasna.

Sursa foto: „Caravana 3T”

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.