Clădire din 1879, transformată în bijuterie închinată culturii
Satul Bicfalău mai face un pas către visul „UNESCO”
Inaugurarea celui mai nou Centru Cultural din județ a avut loc vineri, 18 octombrie, la Bicfalău. Printr-o investiție în valoare de circa 1,8 milioane de lei, vechiul Cămin Cultural a fost extins, reabilitat și transformat într-un Centru multifuncțional care are peste 20 de încăperi. Autoritățile din comuna Ozun spun că investiția este un pas important pentru ca satul Bicfalău să se regăsească pe lista obiectivelor incluse în patrimoniul UNESCO.
Noul Centru de Cultură din Bicfalău și-a deschis porțile vineri, 18 octombrie, iar locuitorii din sat și din împrejurimi, dar și diverși invitați din țară și din afară au avut astfel un mare prilej de bucurie.
Autoritățile locale au subliniat că și-au dorit ca inaugurarea acestui obiectiv care va îmbunătăți viața artistică și culturală a localității să fie realizată cu prilejul unui eveniment marcant. Astfel, deschiderea Centrului de Cultură din Bicfalău a coincis cu Conferința Internațională a meșterilor în domeniul sobelor de teracotă la care au fost prezenți unii dintre cei mai buni meșteri din acest domeniu din Ungaria și din România.
Clădire cu o vechime de peste 140 de ani, readusă la viață
Primarul Ráduly István ne-a spus că ultimele modernizări s-au efectuat prin 2006 din Bugetul Local, iar după zece ani a reușit să atragă fonduri suficiente pentru ca Centrul Cultural să fie renovat complet. Compania Națională de Investiții a oferit o sumă de circa 1,8 milioane de lei pentru ca această clădire care a fost ridicată în urmă cu peste 140 de ani să își recapete strălucirea de odinioară.
Potrivit edilului covăsnean, scopul lucrărilor derulate în ultimii 10 ani în localitate, printre care și obiectivul inaugurat vineri, este cel de aderare la titlul de patrimoniu UNESCO pentru cele circa 40 de conace pentru care satul este recunoscut în țară și în străinătate.
„Acest proiect este numai unul din cele 27 de proiecte pe care le-am câștigat în ultimii cinci ani cu diferite surse de finanțare. (...) Clădirea aceasta a fost ridicată în 1879 și este o clădire tânără față de conacele care au fost construite în secolele XVII-XVIII. Lucrările au durat cam doi ani și jumătate și au fost efectuate de firma Aurora Inconstruct din Buzău. Este foarte important să avem un asemenea Centru de Cultură. Ca să obținem noi acel titlu de patrimoniu UNESCO sunt niște condiții minime de infrastructură pe care trebuie să le îndeplinim, printre care și condiția să avem mereu diverse programe culturale. Dacă noi nu vom oferi sprijin acestor Asociații Culturale de la noi, ele își vor desfășura activitatea în altă parte așa că noi le-am creat condiții. Sunt sigur că prin această infrastructură putem să le ținem aici. Sătenii vor veni aici când va fi vorba de o ședință de exemplu, iar sus vrem să organizăm cel puțin trimestrial o conferință pe diferite teme, dar să fie legate totuși de patrimoniul cultural și arhitectonic al satului Bicfalău”, ne-a spus Ráduly István.
Peste 20 de încăperi și obiecte vechi cu o valoare inestimabilă, în noul Centru Cultural
După o slujbă de binecuvântare oficiată de preoți, publicul prezent a putut vizita întreaga clădire. Aceasta cuprinde peste 20 de încăperi, printre care o sală mare de spectacole, o sală de conferință, atelier de confecționare a instrumentelor muzicale și a jucăriilor, atelier de textile și pâslă, studio și arhivă de artă contemporană, dar și încăperi destinare expozițiilor. Aici nu doar că vor avea loc cele mai importante evenimente culturale, ci își vor desfășura activitatea trei Asociații Culturale din sat care, printre altele, vor găzdui și diverse ateliere pentru cei mici.
Printre multe alte obiecte care le furau ochii celor prezenți și care păreau a fi demne să stea într-un muzeu, pe pereții uneia dintre încăperi puteau fi observate diverse instrumente populare și medievale, unele cu o istorie de aproape un secol. O vioară, o liră grecească, tobe, fluiere, cobze, toate acestea sunt colecționate de un meșteșugar din localitate, iar câteva dintre ele confecționate chiar de el.
„Vom organiza ateliere de meșteșugărit pentru copii. Vom face jucării din lemn și pâslă și vom folosi mai mult materiale naturale, coji de nuci, sâmburi de prune. De asemenea, vor putea vedea cum ia naștere un instrument muzical medieval. Investiția aceasta este o idee foarte bună și e bine că vom fi aici și noi, meșteșugarii, ca să îi îndrumăm pe copii”, ne-a spus unul dintre meșteșugarii din localitate, Demeter Miklós.
Câteva dintre încăperile de la parter sunt încă goale. Edilul spune că are în plan să mute aici copii de la grădinița și de la școala din sat, pentru ca și acestea să fie renovate, iar apoi spațiul să fie transformat într-un Muzeu al Satului.
În plus, și la subsol sunt câteva spații care vor fi valorificate în timp. În unul dintre ele artistul covăsnean Alpár Péter a expus diverse elemente de teracotă colecționate de-a lungul anilor. Expoziția va fi deschisă publicului, iar programul va fi publicat în perioada următoare pe site-ul primăriei ozun.ro, spun organizatorii.