Busturile regilor Decebal și Burebista vor fi inaugurate după Paști
Proiectul „Decebal și Burebista vin acasă!” a fost inițiat de preotul din Vâlcele, Vasile Antonie Tămaș
O campanie de strângere de fonduri, intitulată „Decebal și Burebista vin acasă!”, a fost demarată în luna ianuarie a acestui an de preotul din Vâlcele, Vasile Antonie Tămaș. Zeci de oameni au donat pentru realizarea busturilor regilor daci Decebal și Burebista, iar inițiativa reprezintă un omagiu adus acestor personalități, spun inițiatorii proiectului. Acum, după trei luni, artistul plastic Pompiliu Pleșa, a predat lucrarea către Biserica din Vâlcele. Monumentele vor fi amplasate în curtea Bisericii, iar numele fiecărui donator va fi trecut pe un pergament care va fi pus în soclu.
Monumentele se află în prezent în Biserica de la Vâlcele, iar după Paști acestea vor fi amplasate în curtea bisericii din Vâlcele de-a stânga și de-a dreapta Troiței Eroilor Neamului Românesc.
„Iată că suntem într-o zi istorică. Astăzi în săptămâna patimilor suntem alături de cei doi regi ai Daciei, Burebista și Decebal, cei doi regi pentru care ne-am zbătut ca să-i aducem în inima României, în Covasna noastră dacică, multimilenară. Vă mulțumesc în primul rând pentru toată încrederea pe care ne-ați oferit-o. După cum vedeți toate eforturile noastre, alături de eforturile maestrului Pompiliu Pleșa, au atins astăzi apogeul. Regii Daciei sunt gata. Vor fi puși în Sfânta Biserică la vedere, urmând ca după Paști să le facem soclurile și să-i așezăm în Panteonul românesc din Covasna. (...) Pentru prima dată în istorie, Burebista și Decebal vor trona, spunându-le fiecăruia despre continuitatea multimilenară a neamului românesc”, a spus într-un filmuleț postat pe o rețea de socializare, inițiatorul proiectului, Vasile Antonie Tămaș.
Deși inițial proiectul de realizare a busturilor celor doi regi daci se numea „Decebal în Covasna”, datorită multor mesaje și telefoane primite, spune părintele, în cele din urmă s-a hotărât să se execute și bustul lui Burebista. Cel care a realizat cele două busturi este artistul plastic, Pompiliu Pleșa, originar din județul Covasna.
„N-m stabilit încă o dată anume. O să mă lupt după Paști ca să le fac postamentele și să le găsesc exact poziția necesară și după aceea să anunț eu ziua inaugurării. Important e că au ajuns acasă și sunt primele statui ale lui Burebista și Decebal în Covasna” a declarat pentru OBSERVATORUL DE COVASNA, Vasile Antonie Tămaș.
Acesta a mai adăugat că tot proiectul a durat trei luni, iar acesta s-a bucurat de susținerea a sute de români, atât din țară, cât și din străinătate.
„Toată lumea s-a bucurat foarte mult pentru acest proiect și am primit sprijin din partea românilor de pretutindeni. Comunitatea și românii din județ, în special, și cei din țară, în general, sunt foarte bucuroși. Am primit efectiv numai feedback-uri pozitive”, ne-a mai spus preotul.
Numele persoanelor care au contribuit la realizarea acestor monumente va fi trecut pe un pergament care la inaugurare va fi pus în soclu. Părintele din Vâlcele își dorește pe viitor să inițieze și alte proiecte care să vizeze realizarea busturilor unor personalități importante din istoria țării.
(Sursă foto: Facebook)