Aproape 600 de monumente istorice, înregistrate oficial în județul Covasna
Numărul nu corespunde cu realitatea, spune șeful Direcției Județene pentru Cultură Covasna
În Lista Monumentelor Istorice din județul Covasna sunt cuprinse 594 de ansambluri, monumente și situri, arată un raport al Direcției Județene pentru Cultură Covasna. Situația din teren diferă însă de cea din acte, susține șeful instituției, Csáki Árpád. Asta se întâmplă nu doar pentru că documentul a fost actualizat ultima dată în anul 2015, ci și pentru că datele ar fi fost „moștenite” cu probleme. Iar actualizarea înseamnă multă muncă birocratică și de teren, pe care cei trei angajați ai Direcției Județene pentru Cultură Covasna nu au cum să o facă, fiind ocupați, mai degrabă, cu alte activități importante, cum ar fi emiterea avizelor pentru diverse lucrări, finanțate din fonduri nerambursabile, pentru care operativitatea este esențială.
„Legea ne solicită ca din cinci în cinci ani să reactualizăm această listă a monumentelor istorice. Această reactualizare chiar e în curs. Ar fi momentul în care să vedem dacă au dispărut monumente, dacă sunt noi propuneri, dacă există probleme la o datare sau chiar dacă s-au făcut intervenții pe baza căruia un monument istoric nu și-a mai păstrat aspectul. Nu vreau să fiu înțeles greșit, dar am „moștenit” foarte multe nereguli. Nu e o problemă doar la nivel județean, dar din nefericire, aceste actualizări nu s-au făcut așa cum trebuie și vedem că există un procent care, de fapt, nu mai există. Sunt doar scriptic, nu și faptic”, a spus marți, într-o conferință de presă, Csáki Árpád, șeful Direcției Județene pentru Cultură Covasna.
Potrivit situației existente conform „Listei Monumentelor Istorice 2015. Județul Covasna (Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 113bis/15.II.2016)”, județul Covasna are 564 de monumente (ansamblu, monument, sit) din care: 141 de situri arheologice declarate monument istoric, 6 zone cu patrimoniu construit valoros (ex. ansamblu urban, centru istoric, zonă construită protejată/case țărănești), 430 de clădiri și ansambluri de clădiri (clădiri bisericești, case de locuit, case și gospodării țărănești, castele, conace, ruine medievale, grajduri, mori, etc.), 8 monumente de for public (busturi, grupuri statuare etc.) și 9 monumente funerare, comemorative (capele, cimitire, cruci și pietre funerare etc.).
În ceea ce privește starea de conservare a monumentelor istorice, documentele precizează că aceasta variază. „Sunt în pericol monumentele istorice cu regim juridic incert și cele nelocuite, neutilizate sau utilizate fără a se conforma obligațiilor reglementate în Legea 422 din 2001 (ex. gospodărie țărănească, casă nelocuită, unde nu sunt efectuate lucrările de întreținere și reparații curente)”, se mai arată în raportul prezentat marți și în Colegiul Prefectural.
Aceleași documente expun și o serie de probleme cu care se confruntă instituția care ar avea în atribuții, printre altele și acest domeniu: lipsă acută de personal de specialitate, imposibilitatea de a asigura controlul periodic privind starea de conservare a monumentelor istorice, respectiv controlul intervențiilor avizate, competențe și responsabilități paralele de decizie, avizare, sancțiune și control între instituțiile centrale și cele județene, dublări/suprapuneri în legislație, delegare de atribuții prin ordin ministerial care modifică legislația în vigoare sau lipsa unor proceduri și norme metodologice clare.
„Acest număr, de aproape 600, nu cuprinde întreaga totalitate a patrimoniului construit valoros din județ. Sunt doar monumentele istorice care au protecție și, conform legii, sunt declarate monumente istorice. Sunt mai multe clădiri valoroase care ar trebui să intre pe listă. E de datoria noastră, în momentul în care actualizăm lista, să facem aceste propuneri. Din păcate, și aici intervine birocrația și lipsa de personal”, a subliniat Csáki Árpád.
El a vorbit și despre faptul că anul 2021 a fost un an bun pentru județul Covasna, pentru că au fost finalizate lucrări, intervenții mari – reabilitări, din fonduri europene: la Aita Mare, mai exact Ansamblul bisericii unitariene și la Dalnic, Biserica reformată. Lucrări din alte fonduri au fost realizate și la Sfântu Gheorghe (Cetatea Sfântu Gheorghe, Biserica reformată, Capela funerară, Fosta școală germană, azi sală confesională a bisericii reformate și altele), Ozun (Conacul Pünkösti) sau Târgu Secuiesc (Mănăstirea minoriților, Centrul istoric și Biserica reformată).