CULTURA 28 noiembrie 2024

Apariţie editorială - „Poiana Sărată - 200 de ani de istorie, cultură şi tradiţie românească - în imagini”

de Agerpres | 446 vizualizări

Un amplu album fotografic, realizat cu prilejul aniversării a 200 de ani de existenţă a localităţii Poiana Sărată din judeţul Bacău, a apărut la Editura Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe, în cadrul proiectului „Promovarea culturii şi spiritualităţii româneşti prin albume monografice ale localităţilor”.

Albumul intitulat „Poiana Sărată - 200 de ani de istorie, cultură şi tradiţie românească - în imagini”, coordonat de Ciprian Hugianu, cuprinde fotografii donate de localnici şi reflectă istoria, ocupaţiile tradiţionale, specificul gastronomic, portul şi jocurile specifice locului.

„Albumul reprezintă o contribuţie a coordonatorului volumului la manifestările ocazionate de împlinirea a 200 de ani de la înfiinţarea satului, în anul 1823. Fotografiile au fost strânse de-a lungul a numeroşi ani, cu precizarea că sursa principală a imaginilor din acest album reprezintă donaţiile oferite de către poienari. Poate se cunoaşte mai puţin faptul că satul Poiana Sărată, aflat azi în judeţul Bacău, a aparţinut, de la înfiinţarea sa până în anul 1952, de comitatul Trei Scaune din Transilvania, motiv pentru care era numit 'poarta de răsărit a Transilvaniei' ”, se arată într-un comunicat remis joi AGERPRES.

Volumul a apărut Editura Eurocarpatica a Centrului European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu Gheorghe, cu sprijinul Ligii cultural-creştine „Andrei Şaguna” şi a Consiliului Judeţean Covasna.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.