În mai puțin de o săptămână începe SepsiBook
A rămas mai puțin de o săptămâna până va începe prima ediție a Târgului de Carte și Festivalului de literatură contemporană SepsiBook. Deschiderea oficială este programată pentru joi, 26 mai, de la ora 17:00, acțiune care îi va avea ca invitați pe primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, scriitorul Vida Gábor și poetul Mircea Dinescu.
„Sper că va fi un succes și că vom putea organiza de acum încolo în fiecare an și că practic va găsi un loc în calendarul acestor tipuri de activități din țară. Sperăm că va fi ok. Locația este un mare semn de întrebare, dacă va funcționa sau nu. Vom vedea și care va fi interesul, dar eu sper că va fi o chestie faină și vom putea organiza în fiecare an, că ăsta ar fi scopul. Dar despre asta vom discuta după”, a spus joi, într-o conferință de presă, primarul Antal Árpád.
Activitățile sunt programate să înceapă joi, de la ora 12:00, cu Mozsikácska, un concert interactiv pentru copiii cu vârste cuprinse între 5-10 ani.
Printre spectacolele în limba română se numără spectacolul MiniReactor „O gheară de ajutor”, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6-10 ani (vineri, 10:00), „Comoara pinguinilor” - întâlnire interactivă cu publicul a autoarei Lavinia Braniște și a ilustratoarei Anca Smărăndache, pentru copiii cu vârstele cuprinse între 6-8 ani (vineri, 11:00), „Aventuri pe tărâmul basmelor”, activitate interactivă în limba română, pentru copiii cu vârste cuprinse între 4-8 ani, sub îndrumarea lui Zsigmond Zsuzsanna și Duka Boróka (vineri, 14:00), „Să aflăm ce anume e această Transilvanie” - de vorbă cu scriitorul Vida Gábor cu ocazia prezentării ediției în limba română a cărții sale „Povestea unui bâlbâit”, interlocutor: jurnalistul Lucian Mîndruță (vineri, 17:00), „Opinii crude și idei gătite” - întâlnire cu publicul a poetului Mircea Dinescu, interlocutor: criticul literar Adrian Lăcătuș (vineri, 18:00) și concertul formației Fără Zahăr, „Comedie amăruie” (vineri, ora 19:00).
Programul complet este disponibil pe site-ul dedicat, sepsibook.ro.
În centrul municipiului Sfântu Gheorghe, literele „SEPSI” au fost decorate pentru a promova acest eveniment, iar în apropiere a fost montată o instalație publică cu o zonă de lectură. Aceasta oferă mai multe detalii despre eveniment și ilustrații de cărți pentru copii și poezii.
Târgul de carte și festivalul de literatură contemporană SepsiBook va avea prima ediție în perioada 26-29 mai, la Arena Sepsi. Organizatorii spun că vor participa 40 de edituri din România și Ungaria, care vor oferi cărți la aproximativ 30 de standuri.
Intrarea la evenimentele SepsiBook este gratuită.
Sursa foto: Facebook/ Antal Árpád