EDUCATIE 15 iunie 2011

Zilele elevilor de la Colegiul Naţional “Mihai Viteazul”

de Covasna Media | 436 vizualizări

În perioada 15-16 iunie, Consiliul Elevilor de la Colegiului Naţional “Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe organizează cea de-a patra ediţie a Zilelor Elevilor. Proiectul se adresează exclusiv elevilor şi are menirea de a-i recompensa într-un mod aparte pe elevi, după un an de şcoală.

Evenimentele din cadrul Zilelor Elevilor vor fi organizate în curtea Colegiului, fiind împărţite în două zile tematice: Ziua Tradiţională şi Hollywood Day.

Prima zi este destinată obiceiurilor tradiţionale ale etniilor română şi maghiară, care tind să nu mai intereseze generaţia tinerilor elevi. Astfel, această zi doreşte să pună în lumina reflectoarelor tradiţiile care nu mai sunt cunoscute de liceeni. Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni şi Muzeul Naţional Secuiesc s-au alăturat demersului şi vor susţine diverse activităţi pentru elevi. De asemenea se vor desfăşura concursuri de cultură generală în domeniul tradiţiilor strămoşeşti. Activităţile sportive nu vor lipsi nici ele din program.

Hollywood Day este diametral opusă primei zile, punând accent pe evenimente mondene. Vom începe printr-un karaoke, apoi elevii claselor primare vor avea ocazia să asculte poveşti interpretate de actriţa Teatrului Andrei Mureşanu, Duţa Guruianu. Nu lipsesc concursurile de cultură mondenă, pe perechi şi individual, alături de atelierele de pictură pe faţă. Urmând tendinţele din modă, pe parcursul acestei zile va avea loc şi concursul de căutare de comori (Treasure Hunt) în incinta instituţiei de învăţământ.

Îi invităm pe elevi să participe la activităţile organizate de Consiliul Elevilor din CNMV, în parteneriat cu Asociaţia ECOU şi Primăria Sfântu Gheorghe. Mai multe informaţii se pot găsi pe pagina de facebook a evenimentului: www.facebook.com/zileleelevilor4.

Simina Gheorghincă

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.