EDUCATIE 19 martie 2013

Victor Ponta va tăia programul "Cornul şi laptele".

de Covasna Media | 519 vizualizări

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Guvernul intenţionează să renunţe la programul "Cornul şi Laptele", iar banii folosiţi vor fi direcţionaţi către programele after-school, care ar putea intra în aplicare din toamnă.

"Vreau ca aceşti bani să încercăm să-i folosim la ceva mai util, de exemplu la after-school, pentru că în acest moment sunt copii care într-adevăr au nevoie şi vin la şcoală şi e bine pentru păriţi - vorbesc de cei din familii modeste, unde programul îşi atinge scopul - şi sunt foarte mulţi copii care nu mănâncă nici cornul respectiv, nu beau laptele, îl aruncă, îl irosim absolut degeaba", a susţinut Ponta.

El a mai precizat că un program "mai ţintit" pentru cei care au nevoie de ajutor, precum cel de after-school, ar fi mai potrivit a fi finanţat de la bugetul de stat.

Premierul a fost întrebat dacă sumele din programul "Cornul şi Laptele" asigură necesarul pentru programele de after-school. "O să facem o evaluare, pentru că orice asemenea program poate fi făcut începând cu anul şcolar din toamnă", a răspuns Ponta.

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.