EDUCATIE 4 septembrie 2019

Un număr de 29 de locuri bugetate, disponibile la UBB Sfântu Gheorghe

de Daniela Luca | 2931 vizualizări

Viitorii studenți sunt așteptați la înscrierile din septembrie 

Începe a doua sesiune de înscrieri la Universitatea „Babeș-Bolyai” – Extensia Sfântu Gheorghe. Din 11 septembrie, doritorii pot candida pentru locurile rămase neocupate pentru studii universitare atât la nivel de licență, cât și la master. 

În total, un număr de 29 de locuri bugetate vor fi puse la bătaie pentru toate cele trei facultăți: Facultatea de Știinte Politice, Aministrative și ale Comunicării, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor și Facultatea de Știința și Ingineria Mediului.

Înscrierile la Facultatea de Știinte Politice, Aministrative și ale Comunicării (FSPAC) se vor face în perioada 11-14 septembrie. 

Pentru sesiunea de toamnă, mai sunt disponibile 2 locuri bugetate și 84 cu taxă la linia română și 13 locuri bugetate și 30 cu taxă la linia maghiară, potrivit datelor furnizate de UBB Sfântu Gheorghe.

Departamentul Administrarea Afacerilor din Sfântu Gheorghe funcţionează în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din Cluj-Napoca. Perioada de admitere este cuprinsă între 10-13 septembrie pentru ciclul de licență la specializările „Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor” și „Economia Firmei”, respectiv 11-12 septembrie pentru ciclul de masterat – „Managementul Dezvoltării Afacerilor”.

Specializarea „Economia Comerțului Turismului și Serviciilor” dispune de 5 locuri bugetate pentru linia română, respectiv 4 locui bugetate pentru linia maghiară, iar locuri cu taxă mai sunt suficiente, spun reprezentanții departamentului. 

La specializarea „Economia Firmei”, cu predare în limba maghiară, mai este disponibil un singur loc la buget. 

Reprezentanții departamentului au precizat că au rămas doar locuri cu taxă la masteratul „Managementul Dezvoltării Afacerilor”, cu predare în limba română.  

Un număr de 4 locuri bugetate și 23 cu taxă sunt disponibile și la specializarea cu predare în limba maghiară  „Știința Mediului” din cadrul Facultății de Știința și Ingineria Mediului (FSIM). 

Mai multe detalii despre admitere sunt disponibile pe site-ul sfantugheorghe.extensii.ubbcluj.ro

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.