Sute de picturi ale copiilor, proiectate pe clădirea Teatrului
„Tamási Áron” va fi împodobit cu cele mai colorate creații
Primăria Sfântu Gheorghe și-a propus în acest an să proiecteze pe clădirea Teatrului „Tamási Áron” desene realizate de micii artiști pe tema sărbătorilor de iarnă. Peste o mie de copii și-au trimis creațiile, iar o mare parte dintre ele vor putea fi văzute în centrul municipiului în zilele de 20 și 21 decembrie.
„Sunt extrem de încântat de faptul că peste 1.000 de copii au trimis desene care urmează a fi proiectate pe fațada Teatrului în zilele de 20 și 21 decembrie. Cred că va fi un moment important al acestei perioade a sărbătorilor și invit atât copiii, cât și părinții și bunicii să participe, să se simtă bine și le mulțumesc încă o dată tuturor celor care s-au implicat în acest proces”, a spus joi, 12 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Antal Árpád.
Totodată, autoritățile locale anunță că autorii celor mai creative desene vor fi premiați.
„Scopul nostru este ca elevii și copiii să încânte publicul cu cât mai multe desene de Crăciun, evenimentul special urmând să aibă loc în zilele de 20 și 21 decembrie, lucrările fiind proiectate zilnic între orele 17:30 și 21:00”, se arată pe pagina Primăriei.
Cei mici le-au adus bucurii și consilierilor locali, la ședința extraordinară din 12 decembrie. Copiii din grupa mijlocie de la Grădinița „Benedek Elek” din Sfântu Gheorghe au colindat în două limbi în sala de consiliu și le-au urat celor prezenți „Crăciun fericit”.