Stagiu de practică profesională la Szentes (Ungaria), pentru elevii clasei de actorie din Sfântu Gheorghe
Între 19-24 martie, 70 de tineri pasionaţi de teatru, de la clasele de actorie ale Liceului de Arte Plugor Sándor şi Gimnaziului Horváth Mihály (Ungaria), s-au întâlnit la Szentes, în cadrul Proiectului „Határtalanul! / Fără granițe!”, finanțat de Guvernul Ungariei.
Anul trecut, cele două școli au semnat un contract de colaborare pe termen lung, respectiv 9 ani, timp în care elevii celor două instituţii vor participa la evenimente și proiecte comune.
Scopul proiectului: să le ofere tinerilor din cele două ţări şansa de a se întâlni şi a construi legături profesionale și de prietenie, prin schimburi de experiență, ateliere, dezbateri, repetiții şi reprezentaţii teatrale comune. Programul celor 6 zile cuprinde și excursii în diferite zone turistice, precum și participarea la evenimente şi sărbători ale comunităţilor din zonă.
Coordonatorii Proiectului : Szebeni Zoltán și Doma Andrea, din partea Gimnaziului Horváth Mihály; Mucha Oszkár, Iliescu Edinda și Fazakas Misi din partea Liceului de Arte Plugor Sándor.
Partea a doua a Proiectului „Határtalanul!/ Fără graniţe!” este programată a se desfăşura între 4-9 iunie 2018, la Sfântu Gheorghe, unde gazdele vor fi elevii Catedrei de Teatru a Liceului de Arte Plugor Sándor.