Se dorește înființarea unei clase pregătitoare Waldorf în Târgu Secuiesc
Inițiatorii vor să facă cunoscută această metodă alternativă de predare printr-un șir de evenimente
Asociația Kézdi Waldorf îi invită în data de 12 decembrie, luni, la ora 17:00, în grădinița nr. 2 din Târgu Secuiesc, pe părinții ai căror copii vor ajunge la vârsta școlară anul viitor, pentru a participa la activități de pregătire de Advent și pentru o discuție liberă ce vizează înființarea unei clase pregătitoare Waldorf în anul școlar ce urmează și despre planurile ce se conturează în jurul acestui proiect.
Sunt așteptați împreună cu părinții și copiii care ar fi bucuroși să experimenteze tehnici meșteșugărești practicate în școlile Waldorf și cei care ar dori să afle mai multe despre această metodă de pedagogie alternativă, respectiv despre clasa pregătitoare care se dorește a fi înființată în anul școlar 2023-2024. De ce este diferită această paradigmă educațională? De ce este ideală pentru dezvoltarea aptitudinilor, deprinderilor într-un mod cât mai complex posibil? Ce înseamnă viziunea holistică a acestei metode? De ce este important să nu stimulăm doar câteva simțuri ale copilului în procesul de cunoaștere-experimentare numită învățare și de ce este bine ca toate simțurile să fie antrenate în descoperirea lumii? La astfel de întrebări pot primi răspunsuri cei interesați de la un pedagog Waldorf experimentat.
Pedagogia Waldorf este caracterizată de o mare sensibilitate față de etapele de dezvoltare ale copilului, de ce are nevoie exact copilul la vârsta la care a ajuns, pe lângă asta oferă cunoștințe temeinice, obținute prin experiență, menține vie curiozitatea față de nou și capacitatea de învățare continuă. Școala Waldorf este școala mâinii, inimii și al capului: nu dezvoltă numai intelectul, ci și activitatea copilului în armonie cu mediul, mișcările, inteligența emoțională, competențele sociale și modul în care își transformă voința în acțiune. Experiențele obținute prin mișcare, activitățile desfășurate cu mâinile care dezvoltă motricitatea fină, meșteșugurile, jocurile prin mișcări reprezintă baza pe care se clădesc celelalte forme de cunoaștere.
Invitata evenimentului este Sikó-Barabási Eszter, pedagog Waldorf din Sfântu Gheorghe, învățătoare, mamă a patru copii și scriitoare de cărți pentru copii. Predă de opt ani în școala Waldorf din Sfântu Gheorghe și este dornică să vă împărtășească experiențele legate de cum se desfășoară viața într-o instituție ca aceasta, ce fel de metode sunt folosite pentru învățarea scrisului și cititului, ce fel de sărbători, ritualuri și ritmuri variază săptămânal, lunar și pe tot parcursul anului.
În clasa pregătitoare planificată vor putea fi înscriși și copii care vor veni din grădinițe tradiționale, cei care nu frecventează momentan vreo grădiniță alternativă Waldorf. Evenimentul este unul deschis și are ca scop oferirea posibilității pentru cei care sunt interesați de școala Waldorf să se întâlnească cu pedagogii, să se cunoască între ei pentru a avea timp până în septembrie să se formeze ca o comunitate, unul închegat și activ. Asociația are în vizor organizarea unor astfel de evenimente și în viitor, unde copii și părinți vor avea activități comune și unde întrebările legate de o posibilă școală pot găsi răspunsuri.
Clasa pregătitoare este planificată să fie înființată în cadrul Liceului Teologic Reformat „Dr. Csiha Kálmán” din Târgu Secuiesc, procesul de autorizare fiind în curs. Limba predării va fi limba maghiară, dar, în același timp, inițiatorii acestei școli subliniază că grupele Waldorf de grădiniță din oraș sunt frecventate de copii ai căror limbă maternă, sau prima limbă vorbită, nu este maghiara, ci româna, germana sau engleza. Astfel, în clasa pregătitoare, dacă aceasta se va forma, sunt așteptați cu drag copii bilingvi, cu singura condiție să poată să comunice în limba maghiară.
„Să ne întâlnim pe 12 decembrie, așteptăm pe toată lumea care este curioasă cum se desfășoară pregătirile în perioada de Advent în școlile și grădinițele Waldorf, și vor să cunoască comunitatea ce s-a format în jurul acestei inițiative” – încheie comunicatul organizatorii.
Asociația Waldorf Kézdi