EDUCATIE 7 aprilie 2013

Salutare, primăvară! Înfloresc grădinile!

de Covasna Media | 1132 vizualizări

„Înfloresc grădinile, ceru-i ca oglinda”..., sunt versuri dintr-un cunoscut cântec din repertoriul celor mici, dar care raportate la vremea actuală nu par a fi în concordanță. Totuși, interpretate de voluntarii de la Liceul Economic ,,Berde Áron”, de cei de la Colegiul Național ,,Mihai Viteazul”, alături de copiii de la Școala Specială aceste versuri au reușit să ne arate că primăvara reprezintă nu doar un aspect din natură, ci și o stare sufletească. Primăvara înseamnă așteptare, bucurie, speranță, emoție, sentimente pe care toți cei prezenți la activitatea ,,Salutare primăvară!”, desfășurată la Școala Specială Sfântu Gheorghe, le-au trăit.

Fiind a treia întâlnire din acest an școlar, majoritatea elevilor participând și la activitățile anterioare, etapa de cunoaștere, de acomodare nu a mai fost necesară. Ce mai... am devenit deja buni prieteni! Am cântat, am colorat și decupat împreună, imaginile auditive și vizuale astfel create dovedind faptul că prietenia nu are bariere discriminarorii.

Și, pentru faptul că cei micuți au fost ascultători, ne-am pregătit și cu niște cadouri pe măsură. Cu ajutorul donațiilor făcute de Grădinița ,,Pinocchio”, Școala Gimnazială ,,Váradi József”, Colegiul Național ,,Mihai Viteazul”, Liceul Tehnologic Economic Administrativ ,,Berde Áron”, cu mult așteptata carte de colorat „Visele Copiilor”, realizată special pentru această activitate, am reușit să le arătăm prietenilor mai mici că într-adevăr „Ne pasă de cei din jur” (numele parteneriatului educațional din care activitatea face parte).

Prof. organizatori:

Cătălina Voicu și Pethő Herta

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.