EDUCATIE 26 aprilie 2023

Profesorul nou, agent al schimbării

de Covasna Media | 1163 vizualizări

„Fii tu însuți schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.“

Mahatma Gandhi

Lumea contemporană este într-o permanentă schimbare, ba chiar constatăm că în ultimele decenii totul se schimbă într-un ritm accelerat, parcă tot ce ne înconjoară, societatea cu valorile sale, obiectele pe care le utilizăm, mediul natural și cultural în care trăim „își schimbă fața“ în fiecare zi. Această schimbare afectează și sistemul educațional, care vizează direct actorii principali ai procesului educațional: elevi și cadre didactice deopotrivă, precum și modul în care se realizează interacțiunea dintre actorii implicați.

În cadrul procesului educațional, profesorul modern al zilelor noastre, îndeplinește și își asumă roluri multiple, prin care este un facilitator al schimbării în educație. Un profesor „bun“ selectează, prelucrează și adaptează metodic și didactic informațiile pe care le transmite elevilor, este agentul motivator prin care ține la cote înalte curiozitatea elevilor, este un lider care coordonează activitățile de învățare, este un manager al clasei, care supraveghează întreaga activitate din clasă, este un consilier care îndrumă și sfătuiește elevii și, de asemenea, este un model pentru elevi, ceea ce derivă din propriul comportament.

Profesorul nou, agent al schimbării, ajută elevii să aibă încredere în forțele proprii, să învețe din greșeli, îi provoacă prin sarcini noi, cooperează, învață și descoperă împreună cu elevii tainele succesului și, nu în ultimul rând, este un îndrumător în procesul de maturizare al personalității fiecărui individ în parte.

În acest sens, în cadrul Programului de Educație, Burse, Ucenicie și Antreprenoriatul Tinerilor în România finanțat prin Granturile SEE - Mecanismul Financiar 2014-2021, Contract nr: 2021-EY-PMIP-0004 a avut loc cursul „The Teacher as Change Agent“, în perioada 11.04.2023 - 15.04.2023 la Oslo, Norvegia, unde au participat șase experți educaționali, colaboratori/formatori din cadrul Casei Corpului Didactic „Csutak Vilmos” Covasna.

Obiectivele cursului au urmărit: formarea unei „echipe de schimbare“, însușirea modalităților prin care utilizăm și dezvoltăm diferitele abilități ale grupului din care facem parte, abilitățile necesare pentru gestionarea și susținerea practicilor inovatoare în organizația din care facem parte, abordarea procesului de predare-învățare ca un proces facilitator, exersarea procesului de învățare experiențială, schimbarea modului în care gândim procesul de predare-învățare-evaluare prin facilitarea diverselor abilități, promovarea colaborării și cooperării creative în cadrul grupului, utilizarea unor proiecte  curriculare interdisciplinare, utilizarea de instrumente și metodologii pentru dezvoltarea unor proiecte curriculare atractive, practici de învățare interdisciplinare. 

Activitățile din cadrul programului de formare au fost centrate pe ideea că școala trebuie să pregătească elevii pentru o lume în continuă schimbare, pentru tehnologiile viitorului și pentru problemele încă nerezolvate ale societății. Schimbarea nu se poate realiza individual, ci în cadrul echipelor care colaborează și învață împreună. În cadrul cursului, au fost explorate modalitățile experiențiale de învățare și de exersare a rolului cadrelor didactice, de la furnizarea de informații, până la inspirație, facilitare și proiectare prin creativitate și inovație, adică învățând prin creare și nu prin ascultare.

Participanții la curs au fost implicați în diverse activități, pe grupe și individuale, în vederea realizării obiectivelor propuse, însușind exemple de bune practici pentru a deveni „agenți ai schimbării“ în educație. Activitățile cele mai relevante pentru îndeplinirea obiectivelor propuse au fost: cooperarea activă în cadrul grupului, împărtășirea tehnicilor și metodelor de predare interactivă, învățarea bazată pe proiecte, exersarea tehnicilor de conducere și facilitare în procesul de predare-învățare, învățarea experiențială, reflectarea asupra experiențelor, învățarea din greșeli, inovarea și riscurile din educație, primirea feedback-ului, precum și jocuri interactive. 

Experiența, cunoștințele dobândite prin participarea la acest curs vor fi diseminate în cadrul activităților, pe teme specifice, la Casa Corpului Didactic „Csutak Vilmos” Covasna, la IȘJ Covasna în cadrul ședinței cu inspectorii școlari și în cadrul altor instituții de învățământ din județul Covasna. 

Karda Ádám, expert educațional colaborator/formator al CCD „Csutak Vilmos” Covasna, inspector școlar al IȘJ Covasna

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.