EDUCATIE 17 septembrie 2020

Peste 600 de profesori au solicitat sprijinul Primăriei pentru achiziționarea de laptopuri

de Daniela Luca | 1727 vizualizări

Suma pe care o vor primi este de 1.500 de lei, iar înscrierile se mai fac până pe 21 septembrie

Peste 600 de profesori din Sfântu Gheorghe s-au înscris în programul de interes local „Sprijinirea cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat din municipiul Sfântu Gheorghe”. Conform acestuia, profesorii care vor îndeplini câteva condiții, vor beneficia de o sumă de 1.500 de lei pentru achiziționarea unui laptop. Înscrierile se desfășoară până luni, 21 septembrie, iar bugetul alocat programului este de 1.200.000 de lei.

„Programul este foarte popular. Până în acest moment s-au înscris peste 600 de profesori. Mai sunt câteva zile până pe 21 septembrie, data limită până la care primim cererile. Avem buget pentru 800 de profesori, deci se pare că ne încadrăm, dar dacă nu, vom vedea care este ordinea de prioritate. Eventual vom suplimenta și bugetul, dacă va fi cazul, dar deocamdată se pare că ne putem încadra. Pe 22 vom face publică lista cu rezultate ca profesorii să poată să acceseze acest ajutor”, ne-a spus miercuri viceprimarul Sztakics Éva-Judit.

Scopul programului este de a sprijini cadrele didactice care își desfășoară activitatea în unitățile de învățământ preuniversitar de stat din municipiu prin acordarea sumei de 1.500 de lei, în scopul achiziționării unui laptop, respectiv pentru asigurarea continuității actului educațional în contextul actual generat de pandemie, se arată în proiectul de hotărâre aprobat la finalul lunii trecute.  

În cazul în care beneficiarul dorește să achiziționeze un laptop care depășește valoarea acordată, acesta va suporta diferența de preț. 

La capitolul condiții se numără faptul că unitatea de învățământ la care viitorul beneficiar își desfășoară activitatea trebuie să se afle pe teritoriul administrativ al municipiului Sfântu Gheorghe. 

Totodată, profesorii trebuie să declare că în ultimii cinci ani nu au mai accesat un program similar la nivel național prin care să beneficieze de aceeași facilitate. 

Cea de-a treia condiție constă în faptul că profesorii trebuie să activeze în sistemul de învățământ cel puțin pe perioada anului 2020-2021. 

Candidații pot aplica până luni, 21 septembrie, în baza unei cereri tipizate, vizată de conducerea unității de învățământ la care activează, care va cuprinde totodată și o declarație pe propria răspundere privind cerințele enumerate mai sus. Cererile vor fi depuse la compartimentul Relații cu Publicul, Informații, Registratură. 

În proiect se arată că în cazul depunerii mai multor cereri, în mod prioritar se vor soluționa cele depuse de cadrele didactice titulare, iar dacă numărul cererilor depuse va depăși bugetul programului, solicitările vor fi soluționate în ordinea depunerii lor.

Luna aceasta, Consiliul Local Sfântu Gheorghe a alocat 5.200.000 de lei pentru pregătirea noului an școlar. Suma de 4.000.000 de lei a fost direcționată către unitățile de învățământ pentru achiziționarea de tablete cu internet pentru elevi, echipamente de protecție și dezinfecție, pentru abonamente la platformele de predare online sau precum și pentru achiziționarea de bănci individuale, iar 1.200.000 de lei au fost alocați programului „Sprijinirea cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat din municipiul Sfântu Gheorghe”. 

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.