EDUCATIE 18 iunie 2021

Părinți fericiți, copii înțeleși, școli mai bune

de Covasna Media | 1326 vizualizări

Proiect pentru sprijinirea părinților, în parteneriat cu INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN ȘI CONSILIUL JUDEȚEAN AL ELEVILOR

Dragă părinte, îți propunem  proiectul Părinți fericiți, copii înțeleși, școli mai bune, care are ca scop principal îmbunătățirea comunicării din familie și înțelegerea nevoilor adolescenților. Un proiect în parteneriat cu INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN COVASNA ȘI CONSILIUL JUDEȚEAN AL ELEVILOR, inițiat de ASOCIAȚIA DE TINERET ALEXANDRA DUCANCEA. Proiectul  începe din iunie și se derulează până în octombrie 2021, în mediul virtual și față în față.

Ca părinți, cu siguranță, ne-ar plăcea să știm cum a aprofundat cunoștințele școlare copilul nostru, în acest an diferit. Suntem curioși cum l-au afectat schimbările din ultimul timp. Ne dorim ca fiul sau fiica noastră să înceapă anul școlar pregătit, iar noi să le cunoaștem nevoile și să comunicăm eficient cu ei.

Vedem că pandemia de Coronavirus a determinat emoții precum anxietate, stres și incertitudine, resimțite cu atât mai puternic la copiii de toate vârstele. Educația a funcționat după alte scenarii decât cele cunoscute, iar oamenii nu au mai socializat. Rezultatul: îngrijorare și confuzie. Copiii au nevoie, mai mult decât oricând, să se simtă iubiți și sprijiniți!

Ce au de făcut părinții? Completează acest  chestionar de nevoi care se găsește aici.

Iar de restul ne ocupăm NOI. Câțiva experți, formatori, traineri, coachi, mentori, psihologi îi vor contacta, vor alcătui grupuri de lucru, ateliere în care să expunem diferite situații și să le discutăm pentru a cunoaște adevăratele provocări ale copiilor noștri. Ne dorim să îmbunătățim conectarea cu propriii copii, să le cunoaștem mai bine problemele și nevoile. Ei  se vor cunoaște mai bine, vor avea rezultatele școlare dorite, vor depăși mai ușor situațiile dificile din viață , vor decide mai ușor pentru viitorul lor.

Menționăm că toate activitățile de mentorare sunt gratuite!

Începem din vară, pentru a ne întoarce mai sănătoși la școală, în toamnă!

ASOCIAȚIA DE TINERET ALEXANDRA DUCANCEA

Președinte, prof. BADIU MARIA

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.